Moldovenii i-au încurcat pe ruși la Moscova
Publicat de Catalin Donose, 13 octombrie 2014, 08:25
În Grupa G din preliminariile Campionatului European de fotbal, ieri seară, reprezentativa Republicii Moldova a reușit un surprinzător rezultat de egalitate, 1-1, la Moscova cu echipa Rusiei.
Gazdele au deschis scorul din penalty în min. 73 prin Dziuba dar la faza următoare, peste un minut, formația oaspete a reușit să egaleze prin Alexandru Epureanu.
Tot în această grupă s-au disputat meciurile : Austria – Muntenegru 1-0 și Suedia – Liechtenstein 2-0.
În clasament, pe primul loc este Austria cu 7 puncte, urmată de Rusia și Suedia cu câte 5 puncte, Muntenegru 4 puncte, Republica Moldova și Liechtenstein cu câte un punct.