România a pierdut două puncte în meciul cu Ungaria
Publicat de Claudiu Dobrescu, 12 octombrie 2014, 07:12
Echipele naționale de fotbal ale României și Ungariei au disputat aseară meciul din preliminariile Campionatului European 2016, în cadrul Grupei F și au încheiat la egalitate, scor 1-1.Pentru România a marcat Rusescu în minutul 45 iar oaspeții au egalat în repriza a doua, dintr-o lovitură liberă, bine executată de Dzsudzsak în minutul 82.
În prima repriză, naționala antrenată de Victor Pițurcă a jucat ofensiv iar mijlocașul Lucian Sânmărtean a creat spectacol pe teren fiind aplaudat de cei peste 50 de mii de spectatori aflați în tribunele Arenei Naționale din București.
În repriza a doua, echipa Ungariei a inițiat mai multe faze de atac la poarta apărată de Tătărușanu și a reușit egalarea într-un moment de slăbiciune al selecționatei României.Naționala lui Victor Pițurcă a avut șansa de a câștiga cele 3 puncte dar a obținut numai unul fiind dependentă de rezultatele cu care va încheia următoarele partide în Grupa F.