(AUDIO) Cât ne costă?
Publicat de monica.comsa, 3 octombrie 2014, 11:36
A fost redus CAS la angajator cu cinci puncte procentuale. Măsura a fost primită bine, în general, de jucătorii din economia românească. Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi mijlocii a precizat că „Orice scădere de impozite este un lucru pozitiv pentru economie. Atâta timp cât nu apar mai târziu altele care să compenseze golurile bugetare lăsate de această relaxare fiscală.
Senatul a adoptat ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind acordarea unei deduceri speciale lunare pentru creditele restructurate ale persoanelor fizice, aşa numita electorată. Astfel, contribuabilii care beneficiază de deducerea specială lunară pentru creditele restructurare trebuie să realizeze venituri la funcţia de bază sau venituri din pensii de până la 2.200 lei, inclusiv, în fiecare lună a perioadei impozabile în care se acordă deducerea’, se arată în raportul Comisiei pentru buget-finanţe. Deducerea se acordă pentru o singură sursă de venit şi reprezintă rata creditului de după încheierea perioadei de diminuare a ratei, dar nu mai mult de 900 lei.
Hotelurile şi pensiunile au cazat, în primele opt luni, aproape 14,05 milioane de turişti, în creştere cu 5,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, din care 82,1% au fost români, iar restul străini, cu cea mai mare pondere a acestora provenind din Uniunea Europeană, potrivit datelor INS.