Un nou semn de circulaţie
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 2 octombrie 2014, 08:03
Un nou semn de circulaţie a apărut de curând în România, fiind montat pentru început în Bucureşti.
Este vorba despre un triunghi roşu cu o bulină neagră, care semnalizează locurile unde se produc frecvent accidente de circulaţie.
Un astfel de semn a fost amplasat la intersecţia dintre bulevardul Dacia şi strada Polonă, unde în ultimele şapte luni au avut loc 16 accidente soldate cu 27 de victime. Aici, în 2004, a avut loc accidentul în care şi-a pierdut viaţa muzicianul Teo Peter.
Şoferii susţin că montarea unor astfel de semne nu este suficientă, fiind mult mai utilă îndepărtarea vegetaţiei, a construcţiilor sau a infrastructurii care reduc vizibilitatea. Un exemplu în acest sens este strada Mihai Eminescu din Capitală, unde multe semne sunt ascunse în spatele copacilor sau a altor obstacole.
Unul dintre primele locuri din ţară unde va fi amplasat semnul este ‘curba morţii’ din dealul Feleacului (Cluj), unde în ultima perioadă au avut loc zece accidente cu nouă morţi şi zece răniţi.