Decizie de ultimă oră a consilierilor municipali în privinţa Cazinoului Constanţa
Publicat de Cristina Ghelasie, 2 octombrie 2014, 12:36
Consilierii locali au votat astăzi, în şedinţă ordinară, trecerea Cazinoului Constanţa, din administrarea Consiliului local – în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii SA.
Reprezentanţii Primăriei Constanţa au declarat că, în urma acestui transfer, compania se obligă să demareze lucrările de renovare în cel mult 24 de luni.
În caz contrar, imobilul va fi luat înapoi de municipalitate.
Compania Naţională de Investiţii SA are alocate 9,4 milioane de euro pentru această investiţie, dar suma poate fi suplimentată, în funcţie de studiile pe care muncipalitatea le va pune gratuit la dispoziţia specialiştilor companiei.