Ascultă Radio România Constanța Live

Numărul turiştilor străini cazaţi în România a crescut, dar pe litoral acesta a fost în scădere

Numărul turiştilor străini cazaţi în România a crescut, dar pe litoral acesta a fost în scădere

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 1 octombrie 2014, 10:58

Hotelurile şi pensiunile au cazat, în primele opt luni, aproape 14,05 milioane de turişti, în creştere cu 5,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, din care 82,1% au fost români, iar restul străini, cu cea mai mare pondere a acestora provenind din Uniunea Europeană, potrivit datelor INS.

Din totalul turiştilor străini care au înnoptat în unităţile de cazare din România, 76,1% au provenit din Europa, iar din totalul acestora, 84% au fost din ţările Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în primele opt luni a fost de 2,6 zile la turiştii români, iar la turiştii străini a fost de două zile, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Cei mai mulţi turişti români s-au cazat în staţiunile de pe litoral (29,3%), nivel similar cu cel din august anul trecut, urmând Bucureştiul şi oraşele reşedinţă de judeţ (27,7%). Cazările în staţiunile montane au scăzut uşor ca pondere, de la 16,5% la 15,9%, precum şi în staţiunile balneare, de la 11% la 10,5%.

În schimb, turiştii străinii s-au cazat cu preponderenţă în Capitală şi oraşe reşedinţe de judeţ, cu o pondere de 67,7%, în creştere de la 65,9% în august 2013.

Cazările pe litoral au înregistrat o scădere în rândul turiştilor din afara țării, de la 4,1% la 3,4%, la fel ca şi în zonele balneare (de la 3,3% la 2,7%) şi în Deltă (de la 2,2% la 1,1%). Turiştii au mers mai mult în staţiunile montane, ponderea cazărilor fiind uşor mai mare (de la 10,5% la 10,8%), precum şi în alte localităţi şi trasee turistice (de la 14% la 14,3%).

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:31

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale

La Palatul Copiilor Constanța a început, în această dimineață, distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor...

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:58

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00

Alegerile prezidenţiale sunt programate, în acest an, pe 24 noiembrie – primul tur de scrutin şi pe 8 decembrie – turul al doilea. După...

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00
AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:51

AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export

Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export, în favoarea...

AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export
Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:26

Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România

Dobrogea este și va rămâne un mozaic etnic, iar luna noiembrie este încărcată emoțional și spiritual de unitate și apropiere a...

Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:15

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor

La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a...

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:50

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară

ONG Mare Nostrum a finalizat sesiunea de monitorizare a deșeurilor, după terminarea sezonului estival, pe nouă sectoare de plajă: Vama Veche,...

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări