Halep şi Olaru, în turul doi la dublu la China Open
Publicat de Catalin Donose, 29 septembrie 2014, 12:47
Perechea Simona Halep/Raluca Olaru, beneficiara unui wild-card, s-a calificat, astăzi, în turul doi al probei de dublu la China Open, competiţie de categorie Premier Mandatory, cu premii de 5,4 milioane de dolari.
Halep şi Olaru s-au impus în faţa perechii Oksana Kalaşnikova/Klara Koukalova (Georgia/Cehia), scor 6-4, 7-6(4), după o oră şi 27 de minute de joc.
În turul doi, Halep şi Olaru vor întâlni perechea învingătoare din meciul dintre Garbine Muguruza/Carla Suarez Navarro (Spania) – Christina McHale/Chanelle Scheepers (SUA/Africa de Sud).