ANI cere demiterea din Parlament a unui senator declarat incompatibil
Publicat de Bogdan Comșa, 29 septembrie 2014, 17:41
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate cere explicaţii scrise de la conducerea Senatului privind modul în care s-a votat în Comisia Juridică în cazul senatorului PNL Akos Mora.
Acesta a fost declarat incompatibil de ANI şi, după ce a pierdut toate procesele în Justiţie, trebuie să fie demis de drept din calitatea de parlamentar, spune şeful ANI, Horia Georgescu.
După amânări de un an, justificate prin interpretarea diferită a unor texte ale legii, membrii Comisiei Juridice a Senatului au decis, recent, că nu pot lua o decizie şi au dat un nou termen.
În acest context, şeful ANI atrage atenţia că neaplicarea unei sentinţe definitive şi irevocabile a Justiţiei se pedepseşte cu amendă, sau cu închisoare de până la doi ani.
Într-o situaţie asemănătoare se află şi deputatul PDL Ştefan Stoica.