(VIDEO) Peste 30 de persoane, găsite fără viață în apropierea vulcanului care a erupt în Japonia
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 28 septembrie 2014, 11:38
Peste 30 de persoane care se aflau în drumeţie au fost găsite duminică de echipele de salvare în „stop cardiac” în apropiere de vulcanul care a erupt în centru Japoniei, a anunţat poliţia.
Ei au fost găsiţi în apropiere de vârful Ontake, cu altitudinea de 3.067 de metri între prefecturile Nagano şi Gifu. Vulcanul a început să erupă sâmbătă.
Echipele de salvare vorbesc despre „stop cardiac” în cazul victimelor care nu prezintă niciun semn vital, iar acest termen este folosit în mod curent de autorităţi în Japonia în aşteptarea certificatului de deces emis de medici.
Aproximativ 300 de persoane se îndreptau spre vârf în momentul în care vulcanul Ontake a început să erupă sâmbătă la prânz, proiectând în jur nori de cenuşă, pietre şi vapori.
Majoritatea au fugit dar câteva zeci – între 45 şi 49, potrivit estimărilor autorităţilor locale – nu au mai putut coborî şi au petrecut noaptea în refugii.