Experţi militari americani, la Kiev
Publicat de valentin.lungeanu, 28 septembrie 2014, 18:50
La Kiev au sosit, duminică, opt experţi militari din Statele Unite ale Americii care vor sprijini Ucraina în lupta cu formaţiunile armate ilegale – a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Eileen Laynez, potrivit „The Washington Times”.
Experţii militari americani vor face schimb de experienţă cu colegii lor ucraineni, operând în două grupuri de lucru: unul care se va ocupa de securitate şi unul care va analiza necesităţile medicale ale Ucrainei pe fondul conflictului cu care se confruntă această ţară.