Dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis a fost amânat
Publicat de Bogdan Comșa, 25 septembrie 2014, 17:43
Instanţa supremă a amânat pentru 30 septembrie analiza raportului prin care se decide dacă se admite, în principiu, recursul Agenţiei Naţionale de Integritate în privinţa primarului municipiului Sibiu, Klaus Johannis.
Dosarul a ajuns la Înalta Curte după ce, acum un an, Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul Agenţiei care îl declarase incompatibil.
Inspectorii de integritate au constatat în aprilie 2013 că primarul Sibiului deţinea simultan funcţia de primar şi reprezentant al municipalităţii în adunarea generală a două regii de utilităţi publice de interes local, aflându-se într-o stare de incompatibilitate.
Legislaţia în vigoare prevede că persoană faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.