Cum putem folosi cardul de sănătate
Publicat de carmen.sandu, 24 septembrie 2014, 13:38
În momentul în care poştaşul vă aduce cardul de sănătate, acesta este inactiv şi va fi personalizat la prima vizită la medicul de familie. Această operaţiune este obligatorie, altfel cardul rămâne în stare inactivă şi nu poate confirma serviciile medicale în sistem.
Introducerea altor date medicale pe cardul de sănătate este opţională şi se realizează doar de către medicul de familie, precizează dr. Doina Jinga:
„Cititoarele sunt pentru noi, doar ca să fie recunoscut cardul, exact cum este şi la farmacie. Pacientului îi vom da mai multe lămuriri în momentul când vine cu cardul. Noi putem să introducem date cu privire la sănătate, doar cu acordul lui…. Aceste cititoare nu sunt doar la medicul de familie, sunt peste tot, în ambulatoriu, în spital, şi, cu ocazia asta, afli şi circuitul bolnavului.”
Dacă medicii de familie ştiu ce au de făcut pentru activarea cardului şi implementarea sistemului informatic, asiguraţii nu văd încă utilitatea acestuia.
După distribuirea cardului, va urma o perioadă în care vor rula în paralel cele două sisteme, pentru ca atât asiguraţii cât şi furnizorii de servicii medicale să se acomodeze cu acest sistem şi să poată remedia problemele apărute pe parcurs.