Meleşcanu şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale la BEC
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 septembrie 2014, 10:46
Fostul director al SIE Teodor Meleşcanu şi-a depus, marţi, la BEC, candidatura pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, spunând că face acest pas cu multă încredere.
”Fac acest pas cu multă încredere, este un pas de maturitate după o viaţă pe care mi-am dedicat-o ţării mele”, a declarat Teodor Meleşcanu, după depunerea dosarului de candidatură, care cuprinde aproape 400.000 de semnături de susţinere.
Meleşcanu a demisionat luni din funcţia de director al SIE.
Partidul Dreptăţii Sociale a anunţat Biroul Electoral Central (BEC) că va depune, marţi dimineaţă, candidatura lui Teodor Meleşcanu pentru alegerile prezidenţiale.