Constanţa a sărbătorit Ziua Internaţională a mersului fără maşini
Publicat de Florentina Stan, 23 septembrie 2014, 08:20
Aproximativ 300 de constănţeni au lăsat maşinile acasă şi au mers prin oraş pe skateboarduri sau pe biciclete.
Ei au răspuns astfel îndemnului unei organizaţii non guvernamentale de a sărbători Ziua Internaţională a mersului fără maşini.
Pe parcursul celor 3 ore cât a durat acţiunea, un segment din bulevardul Soveja a fost închis traficului rutier.
Ziua Internaţională a mersului fără maşini s-a desfăşurat în Constanţa pentru prima dată.
În ţară, acest eveniment a mai avut loc în Bucureşti, Cluj şi Timişoara.