400 de locuri disponibile pentru şomerii constănţeni
Publicat de Bogdan Comșa, 23 septembrie 2014, 18:27
În jur de 400 de posturi sunt disponibile la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi, care va avea loc vineri, la Universitatea Maritimă din Constanţa.
AJOFM Constanţa a anunţat că a contactat o sută de agenţi economici, însă doar 20 dintre aceştia au confirmat că au nevoie de angajaţi.
Cele mai multe locuri libere – aproape 300 – sunt în domeniul construcţiilor, urmate de servicii diverse – unde e nevoie 40 de lucrători.
Se mai caută agenţi de pază şi câţiva angajaţi în sectorul hotelier.
Din total, doar 50 de job-uri sunt pentru cei cu studii superioare.
Bursa va începe la ora 10.00, iar un eveniment similar va fi organizat tot vineri şi la Tulcea, la Casa de Cultură – de la aceeaşi oră.