Grav accident în staţiunea Mamaia
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 20 septembrie 2014, 08:40
Un grav accident rutier s-a produs noaptea trecută, în staţiunea Mamaia, în dreptul hotelului Perla.
Un autoturism, în care se aflau patru ocupanţi, a intrat într-un stâlp de iluminat de pe marginea şoselei.
Pentru scoaterea unei din victime din maşină s-a apelat la descarcerare.
Tinerii se deplasau spre Pescărie, iar şoferul a pierdut controlul volanului în momentul în care a virat dreapta pentru a intra în parcarea Satului de vacanţă. Autoturismul marca BMW, cu numere de Anglia şi volan pe dreapta s-a izbit de un stâlp de beton.
Poliţiştii au constatat că şoferul, un tânăr de 35 de ani, băuse înainte de a se urca la volan. Testul cu aparatul Dragger a indicat o alcoolemie de 0,85 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
O fată de 19 ani, pasager pe bancheta din spate a fost transportată la spital de medicii SMURD, cu suspiciune de fractură de coloană cervicală. În autoturism se mai aflau o tânără în vârstă de 23 de ani şi un bărbat de 26 de ani. Ca şi şoferul, ei au fost răniţi uşor.