ADEVĂRUL LIVE: Interviu cu preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 19 septembrie 2014, 07:48

Realizator: (Florin Ghioca) Aşa cum v-am spus mai devreme, avem un invitat special, care astăzi vine cu o grămadă de noutăţi şi cu lucruri foarte interesante, pe care vrea să ni le împărtăşească; şi am să trec direct la subiect, pentru că, aşa cum vedeţi şi titrat pe ecran, avem noutăţi din lumea radioului, şi nu orice radio ci, de data aceasta, vorbim despre cel mai urmărit post de radio din România, şi mă refer aici la Radio România, fireşte.
Realizator: Bună ziua, domnule director.
Ovidiu Miculescu: Bună ziua.
Realizator: Bine aţi venit şi vă mulţumesc că aţi acceptat invitaţia noastră.
Ovidiu Miculescu: Bine v-am găsit! Sunt un frecvent cititor al „Adevărului” şi urmăresc ceea ce faceţi dumneavoastră aici – şi o faceţi bine!
Realizator: Mă bucur că vă place „Adevărul”, ca să zic aşa.
Ovidiu Miculescu: Înainte de radio, sunt un om de televiziune; şi mă refer în special la acest lucru pe care îl faceţi aici. Iată, ciudat, e o chestiune pe care multe televiziuni nu o fac. Şi e bine că se întâmplă.
Realizator: Vă mulţumim! Înainte de a trece direct la subiect, colegii de la Teatrul Naţional Bucureşti m-au rugat să vă transmit mulţumiri pentru parteneriatul pe care l-aţi făcut, prin instituţia pe care o conduceţi, cu Teatrul Naţional, şi m-au rugat să nu uit acest lucru. Şi am să încep cu mulţumirile din partea lor.
Ovidiu Miculescu: Cu mare plăcere. Şi să ştiţi că nu numai Teatrul Naţional este partenerul nostru; Radio România dezvoltă multe parteneriate cu instituţii de cultură, cu teatre, cu muzee, cu filarmonici, cu universităţi, cu Academia Română, pentru că misiunea publică nu se declină doar on air. Există un palier online, categoric, şi un palier off air. Si cred că această misiune publică înseamnă o activitate extrem de susţinută şi de serioasă, pentru tot ceea ce înseamnă performanţă publică, indiferent cum se cheamă instituţia care o realizează.
Realizator: Mă bucur să aud că există sprijin din partea Radioului şi sunt convins că fiecare eveniment în care vă implicaţi merită susţinere mediatică din partea mai multor instituţii de presă, de fapt, pentru că, până la urmă, evenimentele culturale, în care este implicat Radio România merită mai multă atenţie. Tocmai de aceea, am şi zis, astăzi, să vorbim şi despre festivalul pe care urmează să-l vedem aici, la Bucureşti. Dar, până să ajungem la acest festival, voiam să vă întreb: am aflat că aţi fost într-un periplu prin Kuala Lumpur, un loc deosebit. A fost un summit internaţional foarte important, cu peste 1.000 de participanţi.
Ovidiu Miculescu: 1.000 de broadcasteri. Radio România, de anul trecut, este afiliat la ceea ce se numeşte Asia-Pacific Broadcasting Union, echivalentul, dacă vreţi, asiatic al EBU – European Broadcasting Union. Desigur, noi suntem membri, şi membri respectaţi. Această ABU – Asia-Pacific Broadcasting Union adună peste 230 de membri care livrează o audienţă potenţială de patru miliarde de telespectatori şi ascultători. Deci, practic, este cea mai puternică organizaţie de media din lume: medii publice, în marea majoritate, dar sunt şi medii private. Prezenţa la Kuala Lumpur, în capitala Malaeziei, a fost determinată de invitaţia pe care ei ne-au făcut-o, la cel de-al şaptelea Summit mondial destinat educaţiei copiilor prin media.
Radio România a avut o poziţie privilegiată în cadrul acestui summit, pentru că am fost în cel mai important panel, în cel de deschidere. Şi o spun cu bucurie: în momentul în care am prezentat oferta noastră editorială, (sigur, foarte targetată pe educaţie, pe educaţie prin cultură), discutând, am dat un exemplu. Noi avem o emisiune foarte interesantă, de parenting; mulţi se ocupă de educaţie, dar nimeni nu le spune părinţilor cum ar trebui să gestioneze această chestiune. Vreau să vă spun că, brusc, a devenit unul dintre subiectele principale ale întregului summit. A fost o abordare interesantă. Acolo a fost foarte multă lume, au fost media… Deci când vorbim despre 1.000 de broadcasteri, înseamnă o forţă mediatică fabuloasă. Cu ocazia acestui summit, a fost invitată Orchestra Naţională Radio, sigur, în detrimentul altor instituţii culturale importante din Asia, Australia…. Au fost două concerte la Sala Filarmonicii din turnurile Petronas, deci cel mai bun loc existent acolo, două concerte absolut fabuloase.
Realizator: Trebuie să spunem că este o sală în care chiar se ţin concerte…
Ovidiu Miculescu: Sigur că da. Este sala de concerte în care concertează doar nume mari, pentru că, dupa cum stiti, capitala Malaeziei are multe săli de concerte. Acela este Ateneul lor, dacă doriţi. Au fost două concerte absolut fabuloase, cu lume în picioare. Unul dintre concerte a fost filmat şi transmis ulterior de către Televiziunea Naţională Malaeziană şi a fost preluată de 26 de canale… nu, de 36 de canale din 24 de ţări…
Realizator: O, impresionant!
Ovidiu Miculescu: … ajungând la o audienţă minimă de 1,2 – 1,4 miliarde de telespectatori şi ascultători.
Realizator: Mai înainte de a continua discuţia pe această temă v-aş invita să urmărim împreună câteva secvenţe pe care, prin amabilitatea colegilor, le-am obţinut cu ocazia acestei plecări la Kuala Lumpur.
Ovidiu Miculescu: Acolo a fost vorba, să ştiţi, până la urmă, despre România. Adică am ţinut steagul României foarte, foarte sus, cu un sentiment de mândrie şi de mulţumire pentru nivelul de performanţă extraordinar pe care l-am arătat acolo. Adică, într-un joc mare, am jucat foarte bine.
Realizator: Haideţi să vedem despre ce este vorba!
Ovidiu Miculescu: Cu mare plăcere.
Realizator: Am văzut aplauze la scena deschisă, pentru Orchestra Naţională Radio. A fost un concert care a impresionat, din câte am văzut.
Ovidiu Miculescu: A fost un concert excepţional, cum, de altfel, Orchestra Naţională Radio şi celelalte orchestre realizează permanent, dincolo de stagiunile regulate de aici, din România. Radio România are patru orchestre şi două coruri, deci, în acest domeniu suntem extrem de implicaţi şi, dincolo de implicare şi prezenţă, cuvântul cheie este performanţă. În lumea muzicii, a teatrului, a presei, a oricărei zone a vieţii noastre, performanţa stă sus, la loc de cinste. Recunoaşterea şi respectul vin din capacitatea de a genera performanţă. Ori, orchestra noastră a generat performanţă, iar recunoaşterea este pe măsură, pentru că e ca în presă: în momentul în care generezi lucruri de valoare, răspunsul din partea publicului vine. Şi acesta este barometrul cel mai bun. Chiar daca Societatea Română de Radiodifuziune este subordonată Parlamentului, să ştiţi că ne raportăm la publicul care ne ascultă. Acolo este măsura. Nu este nici în zona politică, nici în zona administrativă, guvernamentală. Nu. Raportul nostru de performanţă şi de răsplată a finanţării pe care ne-o asigură publicul este doar cu el. Restul sunt pasageri în această relaţie: vin şi pleacă. Ori, această instituţie stă de 86 de ani (în acest an, la 1 noiembrie), vertical, în piaţă; practic face parte din istoria României, s-a născut sub regalitate, a traversat momente foarte complicate, iar această credibilitate extraordinară, pe care o are Radio România, să ştiţi că a fost construită de multe ori cu sânge, la propriu – şi aici vorbesc despre Chişinău. A fost un moment absolut tragic, în ’39. Primul studio teritorial al Radio România a fost la Chişinău, în drumul trupelor ruseşti. Clădirii i-a fost dat foc, pilonul a fost dărâmat, iar colegii noştri care lucrau pe vremea aceea acolo au fost împuşcaţi şi aruncaţi într-o groapă comună. Am recuperat o legitimaţie pe care un coleg de pe vremea aceea, categoric, o avea în buzunar, la piept, când a fost împuşcat şi aruncat în groapa comună. Sunt poveşti complicate, pe care Radio România le-a traversat, dar a rămas vertical şi extrem de credibil în mintea românilor. Cei aproape cinci milioane de oameni care ne ascultă zi de zi sunt mult mai importanti decât, ştiu eu, zâmbetele, mulţumirile sau aprecierile unui politician trecător.
Realizator: Da, într-adevăr aşa este. Aţi menţionat cuvintele cheie şi o să ajung imediat la un alt cuvânt-cheie, care, de obicei, este foarte prezent în toate activităţile instituţiilor publice, şi mă refer la bani, fireşte, pentru că o să vă întreb imediat şi cum vă descurcaţi în această perioadă. Am o curiozitate personală. Aţi pomenit despre Parlament. Când aţi văzut ultima oară un parlamentar la concertul Orchestrei Radio?
Ovidiu Miculescu: Surprinzător, vin. Ceea ce este de apreciat – şi asta o spun la fel de direct, cum spun şi lucrurile care nu îmi plac. Sunt cumpărători de bilete, vin în sală, nu fac niciun fel de intervenţie să ceară invitaţie sau… Pur şi simplu. Nu sunt mulţi, dar sunt. Mă întristează faptul că nu vin mai mulţi, pentru că în Sala Radio se întâmplă lucruri de o calitate culturală absolut speciala. Revenind la acest Festival al Orchestrelor Radio, care este la cea de-a doua ediţie, la prima ediţie RadiRo a fost BBC-ul, a fost RAI, a fost Orchestra din Torino, anul acesta vin finlandezii, vine Orchestra de la Praga, vine Orchestra Naţională a Franţei, vin cehii… Orchestrele astea nu vin la evenimente mici, sub un standard profesional şi performant cel puţin de la nota 9 în sus. Nu vin!
Sunt orchestre mari, orchestre puternice, cu solişti, cu dirijori, nume mari în lume, care au programul făcut pe următorii doi – trei ani, care nu vin la evenimente pasagere, mici, sau la invitaţia unei media despre care nu ştie nimeni. Radio România, v-o spun cu mândrie şi le mulţumesc colegilor mei pentru lupta asta, este unul dintre cele mai puternice servicii publice de media din Europa. Conducem în top, în audienţă, suntem extrem de stabili financiar, suntem pe plus, nu avem datorii, nu avem credite, ne finanţăm proiectele culturale, educative: Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic, Gaudeamus-ul, Festivalul Internaţional al Orchestrelor, Pianul călător, Vioara lui Enescu la sate, Ora de educaţie muzicală, Educaţie teatrală, Cinci minute de muzică clasică în şcoli. Sunt exemple de proiecte puse în aplicare, nu doar on air, ci şi online. Nu se ştie foarte mult în on air despre Vioara lui Enescu la sate! Dar este absolut emoţionant când vezi într-un cămin cultural de comună, că vin oameni din sate, cu copii, cu bunici şi ascultă încremeniţi o oră – o oră şi jumătate, Strauss, Beethoven, Ravel, piese accesibile pe care Gabriel Croitoru sau colegii noştri le cântă. Este absolut impresionant. Cât despre „Cinci minute de muzică clasică în şcoli”… nimeni nu mai face lucrul acesta.
Realizator: Da, este un program despre care şi noi am pomenit de curând, un program pe care îl salutăm, de altfel, pentru că mie mi se pare foarte importantă educaţia muzicală în şcoli şi aş vrea să vă rog să ne povestiţi puţin despre acest proiect.
Ovidiu Miculescu: Vă dau cele două extreme: dacă la început colegii mei de la Radio România Muzical s-au chinuit, efectiv, să lămurească directorii de şcoală că este un lucru bun, că este un lucru gratuit, că este un gest de educaţie prin cultură, foarte important, în momentul acesta am ajuns să avem semnate parteneriate cu aproape toate inspectoratele şcolare din ţară, cu Ministerul Educaţiei. De anul acesta „Cinci minute de muzica clasică…” a devenit proiect national. Si practic, acum, cele „Cinci minute de muzică clasică…” au ieşit din şcoală: sunt primării, sunt mall-uri, sunt spaţii publice, care, văzând despre ce este vorba, au spus: ”Da, şi nouă ne-ar prinde bine lucrul acesta!” E ceea ce vă spuneam la început despre misiunea publică. Eu vin după 23- 22 de ani de mediu privat, nu mă ţin multe lucruri la Radio. Nu am mize personale. Cred că după Antena 1, după Prima TV, după Europa FM şi Radio 21, probabil ce era de demonstrat profesional am demonstrat. Nu au existat companii pe care nu le-am dus la victorie. Dar această misiune publică este o chestiune absolut extraordinară. Ori, banii pe care românii îi plătesc reprezintă cea mai mică taxă din Europa; vorbim de 2,50 lei pe lună, adică mai puțin de 10 euro pe an. Sunt ţări ca Slovacia (sigur, acolo Televiziunea este împreună cu Radioul), unde contribuţia ajunge la 500-600 de euro. Nu vorbim de Franţa, de ţările nordice, vorbim de țările apropiate de noi.
Deci, această susţinere financiară pe care publicul ne-o oferă trebuie întoarsă, şi trebuie întoarsă nu doar prin ceea ce se aude la radio, ci şi prin ceea ce exista în online si mai ales prin ceea ce Radio România reuseste sa faca printre oameni. Si va asigur ca facem lucruri. Pianul Călător, spre exemplu. Noi lăsăm pianul la finalul unui turneu în cate o localitate; cu o singura condiţie: ca, în fiecare lună, în jurul acelui pian să se întâmple ceva. Si să ştiţi că se întâmplă. Este absolut incredibil.
Realizator: Aţi pomenit despre problema aceasta financiară. O să duc uşor discuţia în acea zonă, chiar cu riscul de a intra într-o dispută de idei, si o să vă întreb: Cum vă explicaţi că Radioul public se descurcă şi postul de televiziune are datorii uriaşe, are probleme destul de mari, s-a pus problema unor restructurări masive, s-a pus problema închiderii unor posturi? Care este diferenţa? Pentru că, până la urmă, vorbim de două instituţii care…
Ovidiu Miculescu: Funcţionează dupa aceleaşi legi…
Realizator: Exact.
Ovidiu Miculescu: Două servicii publice. Am să vă răspund cu riscul asumat de a mi se întoarce, sigur, şi vorbe bune şi vorbe rele, pentru că trăim în aceeaşi ţară şi… această lume media are feţe multe.
Realizator: Şi orgolii multe.
Ovidiu Miculescu: Categoric. Aş vrea să aibă şi performanţă multă, pentru că eu vă spun: în momentul acesta, serviciile publice, cele două, beneficiază de fonduri suficiente. Deci, aici… La un moment dat s-a pus problema măririi taxei. Eu sunt ferm împotriva acestui lucru, pentru că bani sunt. Dar sunt două condiţii, din punctul meu de vedere. La televiziune este o chestiune de management, cred că în proporţie de 80%. Tâmplarii trebuie să facă mobila, bucătarii să gătească, bancherii să împrumute bani. E complicat când un cofetar, sau cofetari, nu vreau să mă refer la nimeni, se apucă să construiască maşini. N-o să iasă niciodată. Televiziunea cred că a mai avut o neşansă mare, ca, după ’90, să fie foarte puţini oameni în fruntea ei, care măcar înţeleg industria. Televiziunea şi Radioul sunt nişte industrii, nu sunt nişte hobbyuri. Ori, o industrie se ţine în mână dacă o cunoşti, dacă ai o experienţă, o expertiză, în domeniul acesta. Dacă ai trecut prin ea, dacă ai o viziune, dacă eşti pregătit să o administrezi, pentru că, de fapt, un preşedinte-director general… Parlamentul de ce-l trimite acolo? Ca să administreze un business public care are toate rigorile unei companii, indiferent de forma ei de finanţare. Şi a mai fost un lucru, cred, la televiziune; şi s-a întâmplat şi la radio, din ştiinţa mea (deşi atunci eram în zona privată, mă uitam spre radio din punct de vedere al cercetării, al audienţei, pentru că era un potenţial concurent, când conduceam Europa FM şi Radio 21). A fost implicarea sau neimplicarea politicului. Eu vreau să vă spun: deşi au existat încercări de presiuni (dar de pe palierele inferioare) şi, de, aşa, mici sugestii, nu am… Cred despre mine că ştiu industria foarte bine. Nu am mize personale. Deci nu am nicio teamă sau jenă de a răspunde potenţialilor intervenienţi foarte franc. Cred că la televiziune de-a lungul anilor nu s-a întâmplat lucrul acesta. Acum ei sunt într-o situaţie într-adevăr foarte grea. Eu vă spun, rezolvabilă. Vă mai aduc aminte un lucru. În Europa, şi nu numai in Europa ci şi în Asia, peste 95% din serviciile publice funcţionează împreună. În Europa mai sunt cinci cazuri in care radioul si televiziunea functioneaza separat, dintre care două cazuri suntem noi şi bulgarii. După ştiinţa mea, bulgarii au început să pregătească deja unificarea. A nu se înţelege că unificare aici ar însemna preluarea datoriilor sau a minusurilor Televiziunii de către Radio. Ca să ajungem la aceste rezultate şi la acest plus şi la această solidă stabilitate financiară, nouă ne-a curs sânge. Adică nu este simplu! S-a lasat cu nopţi nedormite, cu muncă multă, cu cercetare, cu împingere. Ori, răspunsul îl avem în cele aproape cinci milioane de oameni care ne ascultă. În momentul în care mă uit la televiziune, spun: ce rating mediu face televiziunea? Între 0,4 şi 0,6, cu 100 şi câte zeci de milioane? Something wrong! Undeva este o problemă.
Realizator: Raportul nu este tocmai…
Ovidiu Miculescu: Absolut. Eu cred că este o chestiune de management şi, pe de altă parte, este o situaţie pe care cred că zona politicului – sigur, în Parlament – va trebui să o rezolve, pentru că TVR cade în fiecare zi. Nu se poate să nu existe un serviciu public de televiziune. Dar va trebui luată o decizie foarte fermă. Soluţii există. Dar ele se iau de multe ori, să ştiţi, bărbăteşte; şi de multe ori dor. Cred că la TVR vremea medicamentelor a trecut. Cred că este timpul operaţiilor!
Realizator: Da. Vă mulţumesc. Este o analiză la care sincer să fiu nu mă aşteptam, pentru că de obicei, din ce îmi amintesc, între directorii instituţiilor publice, şi aici mă refer la instituţiile media, Radio şi Televiziune, au existat întotdeauna nişte schimburi de amabilităţi în care oamenii s-au menajat.
Ovidiu Miculescu: Da, ca persoană, Stelian Tănase este un personaj absolut excepţional. Nu fac trimitere la persoană, ci la profilul managerului. Deci, în momentul în care Parlamentul (sau oricare entitate ar fi) te trimite acolo, este normal să îţi solicite două lucruri, minimum două lucruri, de care majoritatea serviciilor sau a instituţiilor publice din România se tem: obiective şi măsurare. Această misiune publică nu este o chestiune teoretică pe care doar o enunţăm. Ştiţi cum e, din avion câmpul se vede frumos. Jos, la sapă, este greu: este cald, ţi-e sete, faci bătături, pământul este tare, apar problemele. De sus se vede frumos. Ori, cred că problema managerială să ştiţi că se multiplică, eu văd la mine; aceste două servicii publice încă au mentalităţi de anii ’84, au trăit într-un acvariu, fără legătură cu lumea reală. În stradă este greu, lupţi pentru o bucată de pâine. Animalul de apartament sau peştele din acvariu nu are astfel de probleme. Este o chestiune de mentalitate cu care eu m-am luptat şi mă lupt în continuare în Radio şi lumea a început să înţeleagă. Eu fără ei nu puteam să ating performanţă. Dar lupta de zi cu zi vă spun că nu este deloc simplă. Dar totul este să luptăm şi, chiar dacă ne tensionăm, să ne tensionăm la construcţie, nu la demolare.
Realizator: Corect. Aţi spus mai devreme că aţi venit din mediul privat şi o să vă întreb cât contează pentru dumneavoastră sau cât ţineţi cont de concurenţa care există în mediul privat de obicei în postura aceasta, de director al postului public de radio.
Ovidiu Miculescu: Vin din mediul privat, trecerea de la privat la public pentru mine a fost un şoc cultural. Deci, este, credeţi-mă, foarte greu! Este foarte greu! Este o altă lume, o altă lume!
Realizator: Explicaţi-ne.
Ovidiu Miculescu: Este un sistem birocratic care are şi părţi bune, dar e foarte complicat. Există o viteză de reacţie încetinită mult. Cred că multă vreme nu s-a depăşit viteza a doua, adică nu am reuşit să schimbăm într-a treia. Oamenii sunt învăţaţi că există lucruri veşnice pe lumea asta şi că noi, muritorii, realizatorii, şefii, suntem veşnici, şi nu temporari. Spiritul de competiţie neexistând, performanţa nu poate fi generată. Ori, trecerea pentru mine a fost lucrul cel mai greu. Am găsit oameni de foarte bună calitate, am găsit şi oameni care nu se pot regăsi acolo, care nu vor, nu ştiu, nu pot. Dar, pe de altă parte, va mai spun un lucru: de multe ori armata ştie să lupte. Dar, dacă nu este convinsă cu argumente că steagul este unul câştigător sau serios, ea nu va pleca la luptă cu determinarea aceea cu care se câştigă. Competiţia cu mediile private este una normală. Practic, 24 de ore sunt pentru toţi la fel, publicul pe care ne batem este acelaşi. Cred că cunosc această industrie bine şi ne luptăm cu ei şi o să îi învingem, împreună sau pe bucăţi, pentru că, totusi, serviciul public are acest avantaj mare: are o forţă pe care mediile private nu o au. Dar privatul are acea mentalitate de luptător şi dorinţă de performanţă, care în zona publică s-a cam atrofiat în anii în care totul era asigurat fără să li se ceară nimic în schimb. Eu le cer; cu orice risc, ştiu că sunt trecător în această poveste cu Radioul. Si mai este un lucru pe care aş vrea să vi-l spun.
Realizator: Vă rog.
Ovidiu Miculescu: Unul din lucrurile care m-au determinat să accept să vin la Radio a fost dorinţa de a demonstra că un serviciu public nu este destinat apriori dezastrului financiar, falimentului, lipsei de performanţă. Nu, se poate performa şi se poate performa bine. Eu am luat Radioul pe minus. L-am luat pe un trend descendent de audienţă. Oamenii le fac pe toate. Chestiunea este să ştii să-i mobilizezi, să generezi încrederea că ştii ce faci, să alegi oamenii potriviţi şi să ai, sigur, un balans. Este un echilibru care trebuie ţinut permanent, dar respectăm misiunea publică, suntem echilibraţi, nu înclinăm balanţa pe informaţie sau pe ştiri, în nicio parte, că nu sunt membru de partid, nu am parti-pris-uri şi nici nu voi avea. Misiunea cultural-educativă ne-o facem pe cele doua posturi exclusiv culturale: Radio România Cultural şi Radio Romania Muzical. Pe România Actualităţi programul, nu ştiu dacă ascultaţi, curge, a început să curgă, se întâmplă lucruri importante, acoperim întreaga arie, am coborât sau am început să coborâm printre oameni, renunţând la acel piedestal în care o medie publică, vezi Doamne, vorbeşte singură în lumea ei şi ceilalţi trebuie să asculte. Si iată că ceilalţi, în alte cazuri, şi din păcate la Televiziune, au zis: ”Nu vreau să te ascult, nu vreau să te urmăresc! Si plătim, dar nu primim nimic înapoi.” Nu este în regulă aici.
Realizator: Ar fi o multime de întrebări pe care aş vrea să vi le adresez legate de ce urmează să se întâmple la posturile de Radio.
Ovidiu Miculescu: Operăm 15 canale, dintre care 14 în România şi unul la Chişinău; e foarte greu, dar nu ne lăsăm. Este foarte greu!
Realizator: Dar o să vreau să revenim, totuşi, la un moment dat şi la festivalul care urmează să înceapă…
Ovidiu Miculescu: Sigur că da, îmi cer scuze.
Realizator: A fost o paranteză binevenită, pentru că am vrut să aflu mai multe lucruri din bucătăria dumneavoastră, de acolo. O ultimă întrebare pe tema asta şi promit că trecem imediat şi la festival. Mă refer la vocile din Radio, la cum se încurajează tinerii să intre într-un post care ştiam, pe vremuri, că este aşa ca o castă închisă în care nu…
Ovidiu Miculescu: Vedeţi, acesta este din genul de întrebari simple cu răspunsuri grele. Este nevoie de sânge proaspăt. Sistemul birocratic şi sistemul intern este foarte bine fixat şi… în multe părţi ruginit. Deci nu mai poate fi desfăcut decât dacă îl tai. Sigur, noi încurajăm intrarea în Radio a oamenilor talentaţi, dedicaţi, vii ca spirit, cu curajul de a aborda lucruri. Este nevoie de o cultură, în acelaşi timp. Este vorba despre o bună cunoaştere a limbii române, pentru că Radioul are grijă de nişte valori de care ceilalţi nu prea au grijă: limbă, istorie, tradiţii, cultură. Sunt chestiuni pe care noi trebuie să le protejăm şi încercăm să facem lucrurile acestea într-un mod modern, nu tot ca în ’82. Dar este un lucru greu şi o chestiune care ia mult timp, pentru că rezistenţa sistemului încă este mare. Adică sunt oameni care vin şi spun: dar eu lucrez de 30 de ani în Radio. Bun, şi ce ai făcut în aceşti 30 de ani? Păi ce, este emisiunea mea. Pardon, nu este deloc emisiunea ta. Noi suntem dependenţi sută la sută de acele milioane de anonimi care ne plătesc şi noi pe ei în servim 120%. Deci, nu există ”emisiunea mea”, ”tronsonul meu”. Acestea fac parte din acea mentalitate… Dar lucrurile se schimbă şi lumea a început să înţeleagă si repet, sunt foarte mulţi oameni de foarte bună calitate în Radio. Dacă nu ar exista, roata nu s-ar învârti. Dar există şi zgură. Asta trebuie să o recunosc.
Realizator: Am zis că este ultima întrebare. Am minţit. Este o curiozitate personală, dacă-mi permiteţi, ca unul care la un moment dat în studenţie a lucrat timp de un an la Cluj, la Radio Cluj, lucru pe care ştiu că nu aveaţi de unde să-l cunoaşteţi, dar pe care vi l-am spus acum tocmai pentru că aş vrea să întreb, apropo de tinereţile mele, cum priviţi modul în care Florian Pittiş a făcut la un moment dat un post de radio pe net? Eu am spus că era un mod vizionar de face radio.
Ovidiu Miculescu: Categoric.
Realizator: Cum este văzut acum acest Radio3Net Florian Pittiş în instituţia dumneavoastră?
Ovidiu Miculescu: 3Net funcţionează. El are o audienţă mare în on-line. Este mic, este viu, este extrem de adaptat la timpul pe care-l trăim. Sunt copii foarte buni acolo care mişcă lucrurile, iar vizavi de viziunea pe care a avut-o Pittiş, despre care dumneavoastră vorbiţi, ea funcţionează şi astăzi, pentru că ştim că nu viitorul, ci prezentul deja este în această zonă de on-line. Sloganul European Broadcasting Union, este „The future is hybrid”, deci practic platforma comună pe care vor veni simultan imagine, voce, muzică şi date. Practic, acest lucru se întâmplă deja. Ori, adaptarea şi avansarea pe acest teren nu mai este o opţiune, este obligatorie. De asta efortul mare pe care-l facem este de a intra foarte serios în această zonă de on-line, care practic nu mai are graniţe. Globalizarea aceasta funcţionează, poate în unul din primele rânduri, în media. Distanţa dintre tăiat şi lipit bandă şi această deschidere fabuloasă a internetului înseamnă un şoc cultural pentru mulţi şi este greu să se adapteze şi să înţeleagă că zona aceasta nu ţine de viitor, ci suntem în ea de câţiva ani buni.
Realizator: Haideţi să trecem, totuşi, la festivalul care urmează să înceapă pe 20 septembrie. Este unul din punctele de interes pe care aş fi vrut să le atingem. Practic se întâmplă ca cinci orchestre radio europene să fie la Bucureşti prezente pentru nişte concerte importante, de nivel inalt. Cum a ajuns postul public de radio să organizeze un asemenea eveniment şi cam ce înseamnă evenimentul acesta, până la urmă, pentru cei care nu cunosc detaliile lui?
Ovidiu Miculescu: În 2012 a fost prima ediţie. Vechiul Consiliu de Administraţie şi anteriorul preşedinte – eu făceam atunci parte din Consiliul de Administraţie – noi am crezut în acest proiect, cum am crezut şi în proiectul Moldova. L-am promovat, l-am realizat, l-am finanţat şi prima ediţie a fost un succes. Vreau să vă spun că Radio România are două atribute de unicitate.
Realizator: Vă rog.
Ovidiu Miculescu: Gaudeamus-ul şi acest Festival Internaţional al Orchestrelor Radio sunt unice în lume. Nici o media publică din lume nu mai organizează, finanţează, susţine, promovează şi face să se întâmple acest tip de evenimente culturale, educative şi mai ales de această amploare. Revenind la festival, este a doua ediţie, este o confirmare că Radio România are constanţă în dezvoltarea proiectelor. Aducem nume mari la Bucureşti. Pentru o săptămână, categoric, Bucureştiul va fi capitala muzicii clasice europene. Concertele noastre vor fi difuzate atât pe Radio Romania Cultural, cât şi pe Radio Romania Muzical, pe platformele on-line. Sunt oferite în Europa, prin EBU (European Broadcasting Union) şi Asia prin ABU (Asia Pacific Broadcasting Union). Deja o serie de concerte au fost solicitate de Japonia, Coreea de Sud, Malaezia…
Realizator: Mă scuzaţi, o să vă întrerup. Concertele acestea de obicei, eu necunoscând de altfel care este situaţia, ele sunt plătite de respectivele organizaţii care le solicită sau fac parte din acest protocol EBU?
Ovidiu Miculescu: Nu, există un protocol de schimburi culturale în care lucrurile…
Realizator: Că mă gândeam că este ca la meciurile de fotbal cumva, şi că drepturile de difuzare mai înseamnă nişte bani.
Ovidiu Miculescu: Nu, nu. Există nişte convenţii, există nişte acorduri, pentru că schimburile se întâmplă în toate sensurile. Anul trecut, de exemplu, Radio România a urcat pe platforma EBU (deci, în Europa) 168 de concerte, fiind a patra ţară din Europa (înaintea Franţei!) care a generat şi unde s-au consumat aceste gesturi culturale de excepţie. Aici, un rol important îl are Centrul Cultural Media, pentru că noi, reorganizând puţin, reaşezând structura organizatorică a Radioului Public, am adunat, am adus tot ce înseamnă cultură sub o singură umbrelă ca să putem să o suţinem mai bine, să o finanţăm mai bine, să o interconectăm. Şi este o fată absolut extraordinară directoarea de acolo, Oltea Şerban-Pârâu, unul dintre împingători; nu aş vrea ca ceilalţi colegi ai mei să creadă că doar ea este, dar în momentul aceasta ea este personajul principal în acest demers.
Cred că în momentul acesta – şi nu cred, am această certitudine – Radio România este principalul jucător în piaţa culturală media din România.
Realizator: Domnule director, pentru că timpul nu ne mai permite să ne întindem foarte mult pe acest subiect, din păcate, şi mi-aş fi dorit totuşi să îl acoperim mai exact. Haideţi să le facem o invitaţie celor care ne urmăresc, pentru 20-27 septembrie.
Ovidiu Miculescu: La Sala Radio se întâmplă un eveniment de excepţie. Puteţi asculta o muzică de o calitate absolut extraordinară, puteţi vedea şi auzi artişti de top din Europa, artişti care ridică în picioare săli de pe toate continentele. Radio România vă oferă on-air şi on-line aceste concerte. Sala are doar 1000 de locuri, dar prin intermediul posturilor noastre veţi fi conectaţi. Ascultaţi, urmăriţi-ne, pentru că realizăm un gest de cultură românesc de foarte bună calitate şi foarte înaltă performanţă. Să ştiţi că stăm în rând cu Europa fără să plecăm capul, absolut nici un centimetru.
Realizator: Mă bucur să aud acest lucru. Vă mulţumesc încă o dată pentru prezenţa dumneavoastră aici, în studiourile „Adevărul live”. Vă aştept şi cu ocaziile care urmează; şi cu Gaudeamus, să povestim, pentru că şi acolo este foarte mult de discutat. Şi fireşte, o să fim prezenţi şi noi la acest festival şi o să urmărim cu atenţie, inclusiv prestaţia pe care cu siguranţă o va avea cu succes Alexandru Tomescu, şi nu numai el.
Ovidiu Miculescu: Tiberiu Soare, Cristian Mandeal, Orchestra noastră care, veţi vedea, este în rând cu ceilalţi, nu este cu nimic mai prejos. Şi eu aş vrea să vă mulţumesc. „Adevărul” este în zona culturală un partener serios al nostru. Eu vă mulţumesc pentru asta. Să ştiţi că ne alegem partenerii. Şi, practic, e o bucurie ca medii diferite să se adune împreună şi să susţină lucruri de valoare care până la urmă sunt româneşti. Adică, zona orgoliilor şi a meciurilor sterile între noi cred că oamenii deştepţi au depăşit-o de mult. Şi eu vă mulţumesc încă o dată.
Realizator: Cu mult drag. Mulţumesc foarte mult.