Studiu: 1 din 3 români munceşte fără contract de angajare
Publicat de valentin.lungeanu, 16 septembrie 2014, 19:28
Unul din trei români munceşte fără contract de angajare. În cel de-al doilea trimestru din 2014, numărul salariaţilor români cuprinşi în acte a scăzut cu 3%, potrivit Biroului European de Statistică, fiind cea mai mare scădere din rândul statelor comunitare. În pierdere iese şi bugetul de stat, cu peste 4 miliarde de euro, arată datele Consiliului Fiscal.
Peste 1,5 milioane de români lucrează fără documente legale, iar peste o treime dintre ei muncesc în construcţii. Economiştii atrag atenţia că munca la negru aduce pierderi bugetului de stat, pentru că patronii nu plătesc taxe, iar angajaţii nu au niciun fel de protecţie socială. O soluţie pentru intrarea în legalitate a celor care muncesc fără documente legale ar fi reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, susţin oamenii de afaceri.