(AUDIO) Turismul balnear ridică sudul Litoralului
Publicat de gabriel.afuz, 16 septembrie 2014, 18:23
Zona de sud a litoralului a înregistrat cea mai mare creştere din punctul de vedere al numărului de turişti, arată datele prezentate astăzi, de reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.
Aceştia estimează că, în total pe Litoral, au venit 1,5 milioane de turişti.
Cea mai mare creştere a înregistrat-o staţiunea Venuş în creştere cu 25%, iar cel mai mult a scăzut Costineşti, 20%.
O pondere importantă, de 35% din totalul încasărilor din zona de sud a litoralului a reprezentat-o turismul balnear, în opinia directorului THR Marea Neagră, Linica Stan.
Aceasta consideră că dezvoltarea litoralului trebuie să includă şi turismul de sănătate.