Turismul la Marea Neagră, promovat în ţările riverane
Publicat de Bogdan Comșa, 10 septembrie 2014, 17:38
La Constanţa va începe mâine o dezbatere între specialişti privind dezvoltarea turismului durabil la Marea Neagră.
Este vizată aproape întreaga zonă costieră a Mării Negre, din România, Bulgaria, Ucraina, Moldova şi Georgia.
Proiectul, finanţat din fonduri europene, prevede crearea unei reţele de promovare a turismului în spaţiul meţionat, prin organizarea de tururi naţionale şi la nivel internaţional.
La discuţiile care încep mâine va fi pus accentul pe promovarea on-line, iar o altă temă va fi dezvoltarea turismului prietenos cu mediul ambiant.