Lansare de carte: „Prin Anatolia din Erzincan” de Marius Chelaru
Publicat de , 10 septembrie 2014, 16:33
Scriitorul Marius Chelaru își lansează astăzi, la ora 17.00, la Muzeul de Artă din Constanța, volumul „Prin Anatolia din Erzincan. Note și gânduri de drum”, apărut la Editura Timpul. Cu acest prilej, criticul și eseistul ieșean va prezenta succint și câte un număr din publicațiile „Convorbiri Literare” și „Poezia”, la care este redactor.
„Fiecare pleacă într-o călătorie dintr-un motiv anume. Pentru mine o călătorie e ca un vis care îmbracă hainele realităţii. Într-o călătorie dincolo de hotarele ţării nu de puţine ori vezi nu doar nişte locuri, ci te întâlneşti cu o cultură, cu o istorie, cu mentalităţi, cu împlinirile şi neîmplinirile unor oameni”, declara scriitorul într-o emisiune la Radio Constanţa.
Stil de viață este emisiunea care se difuzează zilnic, la Radio Constanța, între orele 18.05 și 19.00.