Aplicarea noilor sancţiuni Rusiei, decisă de statele Uniunii Europene
Publicat de Adina Sîrbu, 10 septembrie 2014, 09:34 / actualizat: 10 septembrie 2014, 10:53
Statele membre ale Uniunii Europene vor reanaliza astăzi situaţia din Ucraina şi vor decide dacă vor aplica sau nu noul set de sancţiuni la adresa Rusiei, aprobat luni.
Ucraina a cerut Bruxelles-ului aplicarea de urgenţă a acestor sancţiuni, în timp ce Moscova se declară în continuare hotărâtă să găsească o soluţionare paşnică a conflictului.
Potrivit procedurii normale, punerea în aplicare a sancţiunilor ar fi trebuit să înceapă imediat după adoptarea lor, însă, unele state europene le consideră inoportune, după încheierea acordului de încetare a focului.
Între timp, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a avertizat că embargoul introdus de Moscova pentru importurile din Uniunea Europeană va afecta creşterea economică atât în ţările producătoare, cât şi în Rusia.
Ţările baltice, Norvegia, Polonia şi Ungaria sunt cele mai puternic afectate de embargoul rusesc.