Concurs de filme de promovare a României
Publicat de Adina Sîrbu, 7 septembrie 2014, 10:19
Ministerul Turismului lansează un concurs de filme de prezentare a României.
Clipul câştigător va fi difuzat peste tot în lume, unde România este promovată.
Românii şi străinii realizează de multă vreme filme despre România, le postează pe reţelele de socializare şi adună mii de vizualizări, iar Ministerul Turismului oficializează acest demers.
Campania se numeşte „Poveste din România”, iar autorii filmelor, cu o durată de maximum 5 minute, se pot înscrie pe www.romaniatravel.
De-a lungul timpului, Ministerul Turismului din România a realizat mai multe filme de prezentare a ţării.
Sportivi celebri şi-au asociat imaginea cu România ca destinaţie turistică sau au fost realizate spoturi pe bani europeni, difuzate acum pe canalele internaţionale.
Ţări ca Portugalia sau Spania folosesc un singur clip de promovare, iar italienii au reuşit să convingă o lume întreagă cu doar 30 de secunde că ţara lor merită vizitată.