Vineri va suna alarma în oraşul Tulcea
Publicat de valentin.lungeanu, 26 august 2014, 18:54
Vineri dimineaţă va suna alarma în Tulcea!
Este vorba despre un exerciţiu cu forţe în teren, organizat de Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ‘Delta’ Tulcea.
Astfel, vineri, 29 august, începând cu orele 11.00, forţele ISU se vor deplasa, cu semnale acustice şi luminoase, în zona Canalului 36, pentru a interveni în vederea limitării efectelor produse de un presupus accident naval.
Cu această ocazie, se va verifica coordonarea acţiunilor de salvare şi evacuare a persoanelor implicate în accidentul naval şi verificarea modului de organizare a cooperării între forţele participante la exerciţiu.