Delicatesele olandeze „Stroopwafels” – vedete la Techirghiol
Publicat de Adina Sîrbu, 23 august 2014, 10:49
„Zilele orașului Techirghiol” se desfăşoară în acest weekend.
Deschiderea oficială a ediţiei a XV-a este programată astăzi, de la ora 17.00.
La eveniment vor participa delegaţii oficiale din Olanda şi Turcia.
Cu acest prilej, participanţii vor putea savura “Stroopwafels”, celebrele delicatese olandeze.
Ele vor fi pregătite de copiii protejaţi în Centrul Sparta-Rotterdam, sub supravegherea voluntarilor olandezi de la Fundaţia Breath, şi vor fi comercializate la standul Fundaţiei, amplasat în Piaţa Republicii din Techirghiol.
Primarul oraşului, Adrian Stan, spune că va fi primul care va gusta delicatesele olandeze.