Sterilizarea animalelor de companie la Mangalia
Publicat de cecilia.patrahau, 15 august 2014, 16:01
CAMPANIE DE STERILIZARE a câinilor şi pisicilor cu stăpân din Mangalia. Acţiunea este destinată doar animalelor cu stăpân, în perioada 20-22 august 2014, între orele 9.00 – 16.00, la Biobaza Mangalia.
După 1 ianuarie 2015, deţinătorii de câini sau pisici sunt OBLIGAŢI să le înregistreze şi să le implanteze microcipuri. Cetăţenii care nu îşi înregistrează animalele de companie riscă amenzi cuprinse între 2.000 si 5.000 lei, conform legilor în vigoare.
Pentru un control al reproducţiei animalelor de companie, pe raza municipiului Mangalia, până la eradicarea populaţiei de animale comunitare, este obligatorie sterilizarea metişilor deţinuţi în proprietate, până la 1 ianuarie 2015.