Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei” din Medgidia va găzdui miercuri, 26 ianuarie, de la ora 18,30 meciul contând pentru sferturile Challenge Cup la volei feminin dintre formația gazdă, CS Medgidia și Tent Obrenovac din Serbia.
Formația antrenată de Florin Voinea și Radu Began dorește să-și continue seria victoriilor din competiția continentală după ce a eliminat cu două victorii pe OK Kastela din Croația (3-1 în deplasare și tot 3-1 la Medgidia) și pe Hapoel Kfar Saba din Israel (3-0 în deplasare și același scor pe teren propriu).
Iată mesajul clubului dobrogean postat pe un site de socializare: „CS Medgidia o va întâlni miercuri, 26 ianuarie, de la ora 18:30, pe Tent Obrenovac din Serbia, în sferturile de finală ale Cupei Challenge.
Va fi a doua ocazie pentru formația noastră de a juca un meci din cupele europene, chiar în fața propriilor suporteri.
“Este o senzație de nedescris în cuvinte când suntem susținute de suporterii noștri.”, au spus fetele înaintea partidei de acasă, acolo unde speră ca publicul să le fie, ca de fiecare data, aproape.
CS Medgidia a ajuns în aceasta fază a competiției după ce a trecut ultima oară de Hapoel Kfar Saba, cu 3-0, în ambele manșe.
Tent Obranovac vine la Medgidia, după ce a învins-o pe VK Selmy Brno (Cehia) cu două victorii, 3-2 și 3-0.”
Dragorul maritim 29 „Locotenent Dimitrie Nicolescu” participă la misiuni de luptă împotriva minelor marine alături de partenerii din Bulgaria și Turcia
Dragorul maritim 29 „Locotenent Dimitrie Nicolescu” a plecat vineri, 1 noiembrie, din portul militar Constanța, pentru a participa, pentru o...