Dobrogenii nu l-au uitat pe Mircea cel Bătrân. Voievodul, elogiat la 600 de ani de la dispariție

Publicat în 31 ian. 2018
„Trebuie să ne reamintim din când în când faptul că voievozii au muncit și au luptat pentru ca Dobrogea să aparțină poporului român, faptul că vorbim aici și acum românește, a început prin lupta tuturor strămoșilor noștri, începând cu Mircea cel Bătrân“

Mircea Cel Bătrân în conștiința urmașilor

Publicat în 30 ian. 2018
Activități comemorative la Constanța

FOTO: Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanța se mândrește cu 8 elevi olimpici internaţionali

Publicat în 20 dec. 2017
CNMB este pe locul trei în ierarhia instituţiilor de învăţământ din România

Darul pentru România

Publicat în 30 nov. 2017
M-am întrebat ce dar ar fi potrivit pentru Ziua Națională. Sunt, cu siguranță, nenumărate forme de a ne exprima respectul, dar cred că una dintre cele mai puternice este prețuirea oamenilor. Dacă nu ar părea discriminatoriu, aș zice cu precădere a tinerilor, deoarece ei sunt cei...

FOTO: Învățământul american văzut prin ochii a două eleve din Constanța

Publicat în 04 nov. 2017
Comunitatea se poate schimba în bine prin implicare şi lectură

CONSTANȚA: Europa prin ochi de mozaic

Publicat în 22 sept. 2017
Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” a prezentat rezultatele campaniei din această vară