Legea offshore, dezbătută marţi în comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor

Publicat în 11 iun. 2018
Cadrul legal este așteptat de investitorii care vor lua decizia de a exploata sau nu gazele naturale descoperite în Marea Neagră

Proiectul privind prelungirea valabilității pașapoartelor stă în votul Camerei Deputaților

Publicat în 24 apr. 2018
Cetăţenii care au peste 25 de ani vor primi paşapoate valabile 10 ani, şi nu cinci ca până acum

Camera Deputaţilor a respins proiectul privind autonomia ţinutului secuiesc

Publicat în 11 apr. 2018
Camera Deputaţilor a respins miercuri propunerea legislativă privind statutul de autonomie al ţinutului secuiesc, care a fost criticată de majoritatea parlamentarilor, cu excepţia UDMR. În favoarea respingerii proiectului s-au înregistrat 218 voturi, iar 20 – împotrivă...

Grupa mijlocie şi grupa mare de la grădiniţă ar putea deveni obligatorii

Publicat în 28 mart. 2018
Deputaţii au adoptat şi proiectul de lege privind manualul şcolar

Introducerea pe piaţa naţională a pungilor de plastic cu mâner, interzisă de la 1 iulie

Publicat în 14 mart. 2018
Proiectul de lege a fost susţinut de toate grupurile parlamentare

Ordonanța privind modificarea legii salarizării unitare, în dezbatere la Camera Deputaților

Publicat în 07 mart. 2018
Sunt așteptate creșteri salariale pentru mai multe categorii de angajați