Senatorii fac arestarea preventivă mai dificilă

Publicat în 11 Mai 2015
Senatul a adoptat, luni, o modificare a codului penal şi a Codului de procedură penală conform căreia arestarea preventivă va fi mai dificil de aplicat, fapt care va duce la subminarea luptei împotriva corupţiei şi a criminalităţii, în general.

Preşedintele amână numirea în funcţie noului şef al DIICOT

Publicat în 11 Mai 2015
Preşedintele Klaus Iohannis a amânat numirea în funcţia de şef al DIICOT a lui Daniel Horodniceanu şi a solicitat stenograma şedinţei în care a fost intervievat , precum şi documentele prin care CSM i-a dat aviz favorabil.

Cât ne costă – principalele știri economice ale zilei, pe scurt

Publicat în 11 Mai 2015
Câştigul salarial mediu a crescut în luna martie cu 98 lei (5,7%), la 1.829 lei net, cele mai mari valori fiind înregistrate în fabricarea produselor din tutun (5.799 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (995 lei), a anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS)....

AUDIO: Consiliul Judeţean Constanţa ar putea să rămână fără Pavilionul Expoziţional

Publicat în 11 Mai 2015
Camera de Comerţ Constanţa ar putea să preia Pavilionul Expoziţional Constanţa până la sfârşitul acestui an.

Eleva de la Liceul „Mihai Eminescu”, acuzată că a făcut videochat, sancţionată

Publicat în 11 Mai 2015
Eleva de la Liceul Mihai Eminescu din Constanţa, acuzată că a făcut videochat, a fost sancţionată prin mutarea la altă clasă şi scăderea notei la purtare.

Ecluzele de pe cele două canale din Constanţa vor fi modernizate

Publicat în 11 Mai 2015
Modernizarea ecluzelor de la Agigea, Cernavodă şi Ovidiu vor fi modernizate în cadrul unui proiect european, finanţat cu 100 de milioane de euro.

Update – Un băieţel s-a înecat în canal, la Murfatlar

Publicat în 11 Mai 2015
Un copil a căzut în canal, în zona Murfatlar.

O bătrână din Constanţa a rămas fără bijuterii

Publicat în 11 Mai 2015
O bătrână din Constanţa a rămas fără bijuterii, după ce a fost păcălită de doi escroci.

(AUDIO) Taximetriştii, nemulţumiţi de impozitarea bacşişului

Publicat în 11 Mai 2015
Fiscalizarea bacşişului a dat naştere unor nemulţumiri din partea taximetriştilor. Ei spun că nu au cum să înregistreze aceşti bani. „Ca persoană fizică, eu consider că este un abuz. Nu orice lucru poate fi impozitat. Dacă omul îţi lasă un leu pentru că ai ştiut cum să te...

Spaţiile verzi şi asfaltul, refăcute, la Călăraşi

Publicat în 11 Mai 2015
La Călăraşi au loc lucrări de refacere a spaţiilor verzi şi a covorului asfaltic.

PNL va depune o moţiune de cenzură pe tema alocaţiilor pentru copii

Publicat în 11 Mai 2015
Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu a anunţat, luni, că formaţiunea a decis să depună la Senat o moţiune simplă, pe tema alocaţiilor pentru copii.

Maşină răsturnată între Tuzla şi Costineşti

Publicat în 11 Mai 2015
Un autoturism s-a răsturnat, luni, la orele prânzului, pe DN 39, între Tuzla şi Costineşti. O persoană ar putea să fie rănită.