Ascultă Radio România Constanța Live

S-a deschis sezonul turistic în Parcul naţional Munţii Măcinului

S-a deschis sezonul turistic în Parcul naţional Munţii Măcinului

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 aprilie 2024, 13:33

Sezonul turistic în nordul judeţului Tulcea s-a deschis zilele trecute, pe malul lacului Iacobdeal, cu focuri de artificii, spectacol folcloric şi un campionat naţional de motociclism, zona de agrement modernizată prin fonduri europene fiind considerată ‘un pariu câştigat’ de managerul Grupului de acţiune locală (GAL) Munţii Măcinului-Dunărea Veche, Ana Maria Cazacu.

În apropiere de oraşul Măcin, pe Dunărea Veche, Asociaţia Pescarilor Sportivi din judeţul Brăila a organizat un concurs de pescuit, ultimul înainte de începerea prohibiţiei generale în România.

GAL Munţii Măcinului-Dunărea Veche, înfiinţat în urmă cu aproape şapte ani, şi-a propus să dezvolte 16 comune aflate în imediata apropiere a Parcului naţional Munţii Măcinului, în condiţiile în care satele sunt îmbătrânite, iar populaţia are ca principală sursă de venit agricultura, în ciuda potenţialului pe care-l au datorită peisajului şi a vecinătăţii cu o zonă protejată.

‘Aferent activităţilor turistice, am dedicat o măsură de finanţare care, per total, până în acest moment a avut o alocare totală de 400.000 de euro. În cadrul acestei măsuri, am finanţat diferite structuri de cazare, de la camere de închiriat până la agropensiuni, zone de agrement, puncte gastronomice, astfel încât suntem mulţumiţi că, cu un aport financiar destul de mic, putem spune că am creat în zonă 50 de locuri de cazare, patru structuri de agrement şi două puncte gastronomice locale, printre zonele de agrement create fiind şi campingul Iacobdeal’, a declarat pentru AGERPRES managerul GAL Munţii Măcinului-Dunărea Veche, Ana Maria Cazacu.

Printre finanţările cele mai accesate a fost şi crearea de locuri de cazare, populaţia din teritoriul deservit de entitate având acces la 5.000 de euro pentru o cameră pe care să o închirieze turiştilor, noile structuri fiind autorizate de stat. Printre beneficiarii acestei finanţări se numără şi Gheorghe Vasile, din satul Cerna, care a deschis o pensiune de trei stele într-un fost depozit de materiale de construcţie.

‘Din 2021, de când am finalizat proiectul, am început să primim turişti. Avem şi duble, şi triple. Camerele au baie proprie, frigider, televizor, uscător de păr, nu ştiu ce le-ar lipsi pentru un spaţiu de cazare. Şi din Brazilia am avut turişti, şi din Noua Zeelandă, Australia, din Germania, Anglia, Italia, dar am avut şi români. Finanţarea primită a fost începutul acestei pensiuni. Cu toate că nu a fost de ajuns, am avut punctul de plecare’, a declarat pentru AGERPRES Gheorghe Vasile.

Potrivit normelor legale în vigoare, el nu are voie să le pregătească mese oaspeţilor, iar aceştia pot să-şi aducă propriile preparate în bucătăria pe care le-o pune la dispoziţie sau să apeleze la punctul de gastronomie locală, deschis anul trecut de Claudia Cava, în fostul garaj al propriei locuinţe de la marginea satului Cerna.

‘M-am autorizat sanitar-veterinar şi le ofer turiştilor produse naturale. Am două căpriţe şi avem lapte şi brânză din gospodăria noastră, am legume în grădină, păsări, porci şi lucrez şase hectare în arendă şi îmi produc singură produsele de panificaţie. După ce am deschis, am avut în fiecare weekend oaspeţi, chiar şi în cursul săptămânii. Mă contactează telefonic, cu 24 de ore înainte’, a afirmat Claudia Cava, asistentă comunitară la Primăria din Carcaliu.

Turiştii pot închiria biciclete electrice de la centrul înfiinţat anul trecut la marginea satului de Marius Gabriel Mocanu, de profesie inginer silvic.

‘Prin celelalte zone prin care am fost, am văzut mulţi turişti care făceau plimbări în aer liber şi m-am gândit că este oportun şi pentru localitatea Cerna să avem biciclete electrice. Centrul este deschis de luni până duminică, de la ora 8.00 până la ora 20.00 şi se pot face rezervări online. Avem şi o încuietoare inteligentă care atunci când nu sunt aici se poate deschide’, a spus Marius Gabriel Mocanu.

Plimbările cu bicicleta electrică se pot face inclusiv în cariera de piatră, aceste obiective economice fiind deschise turiştilor nu doar în apropierea satului Cerna, ci şi în comuna Turcoaia.

‘Suntem gălăţeni şi am venit aici, la lacul Iacobdeal, pentru mişcare, cu familia. E o ieşire la aer curat, bună-dispoziţie şi locuri frumoase’, a afirmat Ion Vasile care, duminică, împreună cu familia, a încercat traseele străbătute cu o zi înainte de participanţii la prima etapă a Campionatului naţional de motociclism.

În urmă cu aproape şapte ani, lacul Iacobdeal era o resursă naturală cunoscută, dar insuficient exploatată, în condiţiile în care nu avea nicio infrastructură specifică practicării turismului, aşa încât zona de agrement este considerată ‘un pariu câştigat’ de GAL-ul dobrogean.

‘Ne mândrim că prin finanţarea GAL antreprenorii care au investit acolo au reuşit să amenajeze o zonă de agrement care să permită practicarea unui turism sustenabil. Faptul că această structură de agrement a găzduit prima etapă a Campionatul naţional de motociclism arată faptul că aceste evenimente reprezintă platforme de promovare ale nu numai unui agent economic, ci ale întregului teritoriu’, a afirmat managerul GAL Munţii Măcinului-Dunărea Veche, Ana Maria Cazacu.

Evenimentul sportiv de pe malul lacului Iacobdeal, organizat de Federaţia Română de Motociclism, Agenţia Naţională pentru Sport şi Asociaţia Hard Enduro Dobrogea, a reunit la finele săptămânii trecute aproape 80 de sportivi.

‘Cred că este cel mai frumos eveniment din ultimii 20 de ani de endurocross. Am fost în toată ţara, la toate cursele şi nu am găsit un eveniment mai frumos ca cel de aici, de la Iacobdeal. Mi-a plăcut în primul rând atmosfera. Nu mă aşteptam ca vineri seara, să fie cel puţin o sută de persoane. Nu ne aşteptam la foc de tabără, foc de artificii. Totul este mai mult decât ne aşteptam’, a spus Dorin Iamandei, din Buzău.

Parcul naţional Munţii Măcinului din apropierea lacului Iacobdeal constituie o atracţie naturală inclusiv pentru motociclişti.

‘Acum câţiva ani de zile am fost cu motocicletele să ne dăm, dar nu ne-au lăsat şi ne-am plimbat la pas prin parc, pentru că e frumos să respecţi natura, oamenii şi regulile zonei. Am găsit atunci tot felul de vietăţi mici pe care nu le-am văzut până aici’, a adăugat sportivul buzoian.

În afara teritoriului GAL, în apropiere de oraşul Măcin, pe Dunărea Veche, Asociaţia Pescarilor Sportivi din judeţul Brăila a organizat duminică cel de-al doilea concurs din acest an şi ultimul înaintea începerii prohibiţiei pescuitului în România.

‘E un loc tradiţional de pescuit sportiv. Am participat de la vârsta de 13 ani la concursuri aici, iar odată cu podul peste Dunăre, ne vine mult mai uşor să ajungem aici. Este o pistă de competiţie care oferă condiţii egale tuturor concurenţilor. E mai greu de găsit aşa ceva pe Dunăre’, a declarat preşedintele asociaţiei din Brăila, Dragoş Radu.

La concurs au participat peste 20 de pescari, cei mai buni dintre ei fiind premiaţi la final.

‘Am prins caras, morunaş, dar e cam puţin. Peştele e cam apatic. Nu se hrăneşte cum trebuie, poate din cauză că apa e tulbure. Sau poate că temperatura apei e vinovată’, a spus Dan B, pescar din judeţul Brăila.

Pentru GAL Munţi Măcinului-Dunărea Veche, bugetul total de circa 3 milioane de euro, împărţit pe mai multe măsuri de finanţare, buget primit în perioada de programare anterioară a fost absorbit în totalitate, însă în actualul exerciţiu financiar sumele sunt reduse la jumătate, bugetul estimat a fi alocat zonei în baza numărului populaţiei din cele 16 comune fiind de 1,7 milioane de euro.

‘Lumea vine în permanenţă să solicite finanţări, iar când spunem despre ce sume vorbim pe perioada următoare de programare se simte decepţia. Acum, interesul este foarte mare, dar din păcate, sumele sunt foarte mici. Noutatea acestei perioade este aplicarea sistemului multi-fond. Strategia va fi finanţată din Fondul European pentru Agricultură şi Fondul Social European şi vom ajunge la un buget similar cu cel avut până acum, însă banii din FSE vor fi pentru grupurile vulnerabile, în special copii’, a menţionat managerul GAL Munţii Măcinului-Dunărea Veche, Ana Maria Cazacu.

Chiar şi în aceste condiţii, turismul va fi în continuare susţinut.

‘Ne-am propus să ducem turismul la un alt nivel. În sensul ăsta am gândit măsuri de dezvoltare a turismului, dar şi o măsură nouă prin care ne dorim să aducem organizaţii care să ne ajute să integrăm oferta turistică din teritoriu, adică să gândim un produs turistic complex al teritoriului care să includă cazare, masă şi agrement. Ne dorim să oferim aspecte inovative în ceea ce priveşte rezervarea, plata şi promovarea. Este practic o măsură care-şi propune saltul turismului din teritoriu către o nouă eră, era digitală’, a menţionat Cazacu.

Încă de la începutul anului, Administraţia Parcului naţional Munţii Măcinului a anunţat că anul trecut, numărul vizitatorilor în zona protejată a crescut cu peste 60% faţă de 2022, pe fondul deschiderii podului peste Dunăre dintre Brăila şi Tulcea.

GAL Munţii Măcinului – Dunărea Veche este un parteneriat public-privat, înfiinţat în luna august a anului 2016, în baza OUG nr. 26/2000 şi autorizat de Ministerul Agriculturii pentru a desfăşura activităţi specifice implementării Strategiei de dezvoltare locală a teritoriului Munţii Măcinului – Dunărea Veche, în cadrul Măsurii 19 Leader a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Prin Strategia de dezvoltare locală a GAL Munţii Măcinului-Dunărea Veche, conducerea grupului a atras 2.884.209,31 de euro finanţare europeană, din care 2.307.368,31 de euro reprezintă suma alocată finanţării proiectelor. Banii pot fi accesaţi de autorităţi, fermieri, asociaţii neguvernamentale şi întreprinderi private mici şi mijlocii din 16 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Tulcea, care nu au putut accesa de suma de 1,1 miliarde de euro alocată prin mecanismul financiar Investiţii Teritorial Integrate – Delta Dunării.

Cu cele peste 3.450 de specii de floră şi faună, dar şi cu suprafeţe importante de vegetaţie stepică, Parcul Naţional Munţii Măcinului, declarat Rezervaţie a Biosferei în anul 1998, este singura zonă din Uniunea Europeană unde ecosistemele specifice zonei de stepă se întâlnesc alături de păduri submediteraneene şi balcanice. Munţii Măcinului au o deosebită importanţă între formaţiunile muntoase din România, fiind cei mai vechi munţi.

Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu

Prezidenţiale2024/ Site-ul AEP indică finalizarea centralizării proceselor verbale din diaspora
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 15:55

Prezidenţiale2024/ Site-ul AEP indică finalizarea centralizării proceselor verbale din diaspora

Site-ul Autorităţii Electorale Permanente – prezenta.roaep.ro – indică luni la prânz centralizarea a 100% a proceselor verbale din...

Prezidenţiale2024/ Site-ul AEP indică finalizarea centralizării proceselor verbale din diaspora
AUDIO | Primul tur al alegerilor prezidențiale, în analiza istoricului Daniel Citirigă, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul UOC
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 15:32

AUDIO | Primul tur al alegerilor prezidențiale, în analiza istoricului Daniel Citirigă, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul UOC

Rezultatul primului tur al scrutinului prezidenţial – o surpriză care contrazice toate sondajele realizate înainte de alegeri, dar și exit...

AUDIO | Primul tur al alegerilor prezidențiale, în analiza istoricului Daniel Citirigă, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul UOC
TULCEA: Fonduri europene pentru atenuarea schimbărilor climatice, prin GAL Delta Dunării
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 14:11

TULCEA: Fonduri europene pentru atenuarea schimbărilor climatice, prin GAL Delta Dunării

Grupul de Acţiune Locală (GAL) Delta Dunării a semnat contractul de finanţare pentru funcţionarea acestei structuri în perioada actuală de...

TULCEA: Fonduri europene pentru atenuarea schimbărilor climatice, prin GAL Delta Dunării
NĂVODARI: Primăria orașului va acorda și în acest an tichete sociale cu ocazia Crăciunului
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 14:08

NĂVODARI: Primăria orașului va acorda și în acest an tichete sociale cu ocazia Crăciunului

Primăria orașului Năvodari va acorda și în acest an tichete sociale cu ocazia sărbătorii de Crăciun. Până în prezent, au fost...

NĂVODARI: Primăria orașului va acorda și în acest an tichete sociale cu ocazia Crăciunului
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 13:21

Alegătorii din județele Constanța și Tulcea au votat Călin Georgescu

Independentul Călin Georgescu și Elena Lasconi, candidatul USR, au intrat în finala pentru Cotroceni, din 8 decembrie. Potrivit datelor AEP,...

Alegătorii din județele Constanța și Tulcea au votat Călin Georgescu
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 12:18

AUDIO | Programul „Rabla la sobe”, explicat de Dumitru Chisăliță, președintele AEI

Sătenii de la munte vor fi ajutați să își schimbe sobele cu unele mai eficiente energetic. Este vorba despre un program asemănător cu...

AUDIO | Programul „Rabla la sobe”, explicat de Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 11:59

MAI: Peste 430 de sesizări privind posibile contravenţii sau infracţiuni legate de procesul de vot

Poliţia a înregistrat, duminică, 435 de sesizări cu privire la posibile contravenţii sau infracţiuni legate de procesul de vot, dintre care 126...

MAI: Peste 430 de sesizări privind posibile contravenţii sau infracţiuni legate de procesul de vot
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 11:32

Județul CONSTANȚA: Bărbați cercetați pentru furt de combustibil din trenurile de marfă

La data de 23 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Transporturi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul...

Județul CONSTANȚA: Bărbați cercetați pentru furt de combustibil din trenurile de marfă