CONSTANŢA: Se acționează pe toate sectoarele de drum județean

Publicat de Doina Sirbu, 20 ianuarie 2024, 08:54 / actualizat: 20 ianuarie 2024, 10:04
Reprezentanţii Drumuri Judeţene Constanţa informează că la această oră, se acționează pe toate sectoarele de drum județean. Sunt căderi semnificative de zăpadă și depuneri în special în zona de sud-vest a județului Constanța: Băneasa, Rasova, Dobromir.
În prezent, se acţionează pe DJ222 Râmnicu – Grădina, DJ 391 Negru Vodă – Mangalia, DJ 222 Peștera – Pietreni, DJ 223 Ion Corvin – Cernavodă, DJ 391 Cobadin – Negrești, DJ 392 Movila – Independența.
„Rugăm participații la traficul rutier să manifeste prudență pe drumurile județene. Se circulă în condiții de iarnă. Nu plecați la drum fără a avea mașina echipată corespunzător, de iarnă”, transmit reprezentanţii Drumuri Judeţene Constanţa.
Şi reprezentanţii CNAIR informează că se acţionează cu utilaje de deszăpezire pe autostrăzile A0, A1, A2, A3.
Redactor online: Doina Sîrbu / Sursă, foto, video: Drumuri Judeţene Constanţa