Ascultă Radio România Constanța Live

Județul Constanța: Noi informații despre tezaurul descoperit la Ciobănița. Când va putea fi văzut de public

Județul Constanța: Noi informații despre tezaurul descoperit la Ciobănița. Când va putea fi văzut de public

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 februarie 2023, 08:27

Specialiștii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) au parte de un început de an 2023 plin de activități menite să contribuie la promovarea patrimoniului cultural istoric dobrogean.

Cercetările efectuate zilnic de către arheologii instituției au scos la iveală, în diverse locații ale județului Constanța, numeroase vestigii ale epocilor trecute, artefacte ce urmează a fi analizate, restaurate și publicate în viitorul apropiat. În același timp, specialiștii MINAC au fost chemați să efectueze expertize și în cazul unor descoperiri întâmplătoare, făcute de către diverse persoane în variate zone ale județului.

Una dintre aceste descoperiri s-a dovedit a fi foarte importantă din punct de vedere științific, în același timp ea fiind și intens mediatizată pe plan regional și național sub denumirea de “Tezaurul de la Ciobănița”. Această așa numită „comoară” prezintă interes din punct de vedere istoric, arheologic și numismatic și urmează a fi valorificată științific de către specialiștii MINAC.

Povestea acestui Tezaur a început pe data de 20 ianuarie 2023, pe raza localității Ciobănița, comuna Mereni, județul Constanța. Cu ajutorul unui detector de metale, un grup de trei persoane a descoperit un tezaur monetar depus într-un vas ceramic. Așa cum se impune în astfel de cazuri, persoanele în cauză au solicitat imediat sprijinul autorităților abilitate iar la fața locului s-au deplasat imediat doi dintre specialiștii MINAC, care au preluat artefactul, acesta ajungând temporar în custodia muzeului din Constanța.

A fost demarată cercetarea temeinică și riguros științifică a vasului, aceasta fiind efectuată în perioada 25 ianuarie – 2 februarie 2023 de o echipă compusă din specialiștii Oana Grigoruță, Ingrid Petcu-Levei, Dan Vasilescu și Gabriel Mircea Talmațchi. Arheologii au desfășurat o amplă procedură de prelevare a pieselor depuse în vas, cu scopul de a analiza etapizat structura internă a acestuia.

Procedura a presupus stabilizarea vasului, fotografierea lui și a fiecărui strat de monede identificat, numerotarea și extragerea pieselor într-o ordine relevantă științific, fotografierea fiecărui obiect, prelucrarea preliminară a pieselor (înregistrarea datelor tehnice, identificarea sumară) și luarea măsurilor de conservare preventivă.

La finalizarea procedurii, s-a constatat faptul că tezaurul este alcătuit din 610 monede romane provinciale de bronz și cinci obiecte realizate din fier, întregi sau fragmentare. Majoritatea monedelor aflată în partea superioară a vasului se păstrează într-o stare de conservare relativ bună, pe când cele surprinse în partea inferioară au fost afectate mai mult sau mai puțin de prezența pieselor de fier.

Conform datelor preliminare, monedele se înșiră cronologic pe o perioadă de aproximativ 60 de ani, începând cu emisiuni ale împăratului Commodus (180-192) și încheindu-se cu emisiuni de la împăratul Gordian III (238-244). Cele mai multe dintre monede au fost bătute la Tomis (cca. 90%), fiind însă înregistrate și emisiuni ale monetăriilor de la Histria, Callatis, Dionysopolis, Odessus, Marcianopolis, Nicopolis ad Istrum, Anchialus, Deultum și Hadrianopolis. De asemenea, se remarcă prezența aproape exclusivă a nominalelor de modul mare (pentassaria, tetrassaria).

Tezaurul numismatic de la Ciobănița reprezintă o nouă dovadă a bogăției patrimoniale dobrogene, ținutul dintre Dunăre și Mare fiind presărat de vestigii antice deosebite. Cu ajutorul acestor dovezi ale trecutului, descoperite pe șantiere arheologice sau întâmplător (de către civili), specialiștii pot obține informații deosebite cu ajutorul cărora recompun fragmente din istoria acestui teritoriu. Totodată, în pofida muncii laborioase care o implică, specialiștii vor face tot posibilul ca acest interesant tezaur monetar să poată fi văzut de către publicul iubitor de istorie în ultimul trimestru al acestui an, la sediul muzeului din Piața Ovidiu nr.12.


Redactor – Daniel Țăndăreanu / foto – MINAC

„Stegarul Dac”, dus de polițiști la Spitalul de Psihiatrie din Capitală
Ştiri miercuri, 2 aprilie 2025, 19:14

„Stegarul Dac”, dus de polițiști la Spitalul de Psihiatrie din Capitală

Cezar Cătălin Avrămuță, cunoscut ca „Stegarul Dac”, a fost preluat de un echipaj de poliție din fața Tribunalului București și...

„Stegarul Dac”, dus de polițiști la Spitalul de Psihiatrie din Capitală
MEDGIDIA: Individ cu un briceag în buzunar, depistat de jandarmi în clădirea Judecătoriei
Ştiri miercuri, 2 aprilie 2025, 17:39

MEDGIDIA: Individ cu un briceag în buzunar, depistat de jandarmi în clădirea Judecătoriei

În această dimineață, jandarmii aflaţi în postul de pază din clădirea Judecătoriei Medgidia au observat, pe holul instituţiei, un bărbat...

MEDGIDIA: Individ cu un briceag în buzunar, depistat de jandarmi în clădirea Judecătoriei
CONSTANȚA: A fost semnat contractul pentru proiectul de reabilitare a Spitalului Clinic de Boli Infecţioase
Ştiri miercuri, 2 aprilie 2025, 17:16

CONSTANȚA: A fost semnat contractul pentru proiectul de reabilitare a Spitalului Clinic de Boli Infecţioase

Astăzi, a fost semnat contractul pentru elaborarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor de reabilitare a Spitalului Clinic de Boli...

CONSTANȚA: A fost semnat contractul pentru proiectul de reabilitare a Spitalului Clinic de Boli Infecţioase
CONSTANȚA: Percheziții la un bărbat cercetat pentru trafic de droguri și proxenetism
Ştiri miercuri, 2 aprilie 2025, 17:02

CONSTANȚA: Percheziții la un bărbat cercetat pentru trafic de droguri și proxenetism

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial...

CONSTANȚA: Percheziții la un bărbat cercetat pentru trafic de droguri și proxenetism
Ştiri miercuri, 2 aprilie 2025, 16:36

AUDIO | Romanul FERENIKE al scriitoarei Doina Ruști a fost lansat la malul mării, într-un eveniment găzduit de Biblioteca Județeană Constanța

Scriitoarea Doina Ruști a adus-o pe FERENIKE la malul mării. Ferenike, îngerul copilăriei sale, este și titlul romanului autobiografic pe care...

AUDIO | Romanul FERENIKE al scriitoarei Doina Ruști a fost lansat la malul mării, într-un eveniment găzduit de Biblioteca Județeană Constanța
Ştiri miercuri, 2 aprilie 2025, 16:02

România, țara cu cei mai mulți șomeri tineri din UE

România a devenit țara cu cea mai mare rată a șomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani din Uniunea Europeană – 26,3% – se...

România, țara cu cei mai mulți șomeri tineri din UE
Ştiri miercuri, 2 aprilie 2025, 15:40

TULCEA: Vernisajul expoziției „Pași prin arta sacră, spre Pătimirea Domnului”, la Muzeul de Etnografie și Artă Populară

Joi, 3 aprilie 2025, la ora 13.00, la Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Tulcea, în prezența P.S. Sale Visarion, Episcopul Tulcii, va...

TULCEA: Vernisajul expoziției „Pași prin arta sacră, spre Pătimirea Domnului”, la Muzeul de Etnografie și Artă Populară
Ştiri miercuri, 2 aprilie 2025, 15:35

Tenismena Irina Bara a fost eliminată din turneul de la Bogota

Jucătoarea de tenis Irina Bara, locul 242 WTA, a fost eliminată astăzi, în primul tur al turneului WTA250 de la Bogota (Columbia), cu premii în...

Tenismena Irina Bara a fost eliminată din turneul de la Bogota