Ascultă Radio România Constanța Live

Maratonistul Ionuț Petcu: Alergatul este un hobby care mi-a schimbat complet viața – FOTO

Maratonistul Ionuț Petcu: Alergatul este un hobby care mi-a schimbat complet viața – FOTO

Publicat de Doina Sirbu, 31 august 2019, 10:58

Cea de a patra ediţie a maratonului transfrontalier ‚‚Via Pontica’’ va avea loc în data de 1 septembrie 2019 între localitatea Krapeţ pe litoralul bulgăresc şi 2 Mai pe cel românesc.

Startul va fi dat de la plaja de lângă tabara Krapeţ şi se va alerga la nord pe lângă lacul Durankulak şi tabara Cosmos. Traversarea frontierei se va face prin punctul de trecere a frontierei Durankulak-Vama Veche şi va continua pe lângă pista de biciclişti şi pe un drum de pământ până la localitatea 2 Mai şi de acolo pe acelaşi drum înapoi.

Sunt trei probe competitive, de 42 km, 21 km și 13 km, plus o cursă pentru copii, pe distanța de 2 km.

Constănțeanul Ionuț Petcu a descoperit plăcerea de a alerga în urmă cu 4 ani. Face acest lucru de plăcere dar și în scopuri umanitare. S-a mutat în București în urmă cu un an, iar astăzi a venit în orașul natal, pregătindu-se să ia startul mâine în proba de maraton. Mai multe detalii a aflat Larisa Calistru în această dimineață.

Ionuț Petcu: Mă bucur de o nouă vizită la mare, de data aceasta sunt doar în tranzit, pentru a pleca spre vecinii noștri bulgari. Pe plaja Krapeț voi lua startul pentru a doua oară în cursa de maraton. Este un maraton fără frontiere, organizat de colegii noștri bulgari, care aduce în prim plan o alergare pe țărmul  Mării Negre, pe coastă, pe nisip și pe pământ. Ne vom bucura de răsărit și de acorduri muzicale pe plaja Vama Veche  – 2 Mai, după care ne vom întoarce la Krapeț. Am participat la toate edițiile în diverse probe (maraton și semimaraton). Pentru mine acest eveniment este mai mult decât o alergare. Sunt coorganizator al evenimentului, mă ocup pe partea română cu participări orientative, în principal mă ocup cu voluntarii care asigură partea de suport a alergătorilor. Acest eveniment capătă tot mai multă valoare de la o ediție la alta. Este o cursă care, într-un fel sau altul, se suprapune cu alte competiții mai mari, de aceea media celor care se prezintă la start este de 200-250 de participanți. Asta poate și datorită faptului că fiind organizată de bulgari nu este foarte mediatizată la noi în România. Dar ne bucurăm că alergăm la malul mării. O astfel de copetiție este unică în Europa.

Ce te-a determinat să te apuci de alergat…S-a întâmplat destul de târziu, la 34 de ani…

Ionuț Petcu: Alergatul este un hobby care mi-a schimbat complet viața. Am început cu Maratonul Nisipului în 2015, cu proba de 10km. A fost prima mea competiție cu un număr de concurs oficial, iar senzația pe care am avut-o la sfârșitul cursei a fost extraordinară, m-a făcut să îmi doresc să revin. Pentru mine Maratonul Nisipului reprezintă alergarea de la malul mării. În fiecare an vin, am alergat anul acesta și maratonul, tocmai pentru că este singura provocare a acestui eveniment pe care nu o făcusem încă. Alerg și pentru cauze nobile, în principal pentru autism. Am un băiețel care a fost diagnosticat acum câțiva ani cu autism și știu prin ce trec părinții care au astfel de copii speciali acasă. În București, unde locuiesc în prezent alerg pentru cei de la Autism Voice, am alergat anul trecut și pentru Asociația „Și ei sunt copiii noștri”. Sunt deschis la colaborări și voi susține cu mare drag orice campanie prin care pot să ajut. Mă antrenez de 3 ori pe săptămână, am strâns cam 200 de medalii.

L-am regăsit cu bucurie pe lista participanților la cea de a patra ediţie a maratonului transfrontalier ‚‚Via Pontica’’ și pe Daniel Antonaru…

Ionuț Petcu: Da, Daniel Antonaru și Cristi Bornaz au decis în acest an să participe la proba de maraton, vor lua startul mâine dimineață la ora 6 și jumătate pe plaja de la Krapeț alături de mine. Printre români se mai află și Dacian Ghizilă. Va fi o competiție strânsă în proba de maraton. De asemenea, sunt câțiva români care participă și la proba de semimaraton. Startul se va da la ora 8.00, de lângă Primăria din 2 Mai. Îmi place ideea partenerilor bulgari de a începe matinal cursele, pentru că este încă foarte cald și deja pe la ora 11.00 pe plajă nu mai reziști.

Ce planuri de viitor ai?

Ionuț Petcu: În general, încerc să mă bucur de viață. De când m-am apucat serios de alergare am descoperit locuri noi. Aproape în fiecare weekend sunt plecat pe undeva. Săptămâna viitoare voi alerga un semimaraton în zona Cheia. Vreau să particip pentru al doilea an la ultramaratonul de la Cappadocia, în noiembrie voi participa la maratonul de la Atena și am reușit prin participările mele la curse de anduranță să-mi obțin punctele necesare pentru a participa anul viitor la cursa regină UTMB la Mont Blanc.

realizator interviu – Larisa Calistru / redactor online – Doina Sîrbu / foto – Radio Constanța, arhivă personală Ionuț Petcu

Prezidenţiale 2025 | Crin Antonescu, la Constanţa: România poate deveni un jucător energetic semnificativ în UE
Actualitate marți, 1 aprilie 2025, 16:28

Prezidenţiale 2025 | Crin Antonescu, la Constanţa: România poate deveni un jucător energetic semnificativ în UE

Candidatul Alianţei „România Înainte” la prezidenţiale, Crin Antonescu, a subliniat marţi, la Constanţa, importanţa faptului că în...

Prezidenţiale 2025 | Crin Antonescu, la Constanţa: România poate deveni un jucător energetic semnificativ în UE
Ziua Porților Deschise la Gruparea de Jandarmi Mobilă „TOMIS” Constanța
Actualitate marți, 1 aprilie 2025, 15:43

Ziua Porților Deschise la Gruparea de Jandarmi Mobilă „TOMIS” Constanța

În cadrul activităților dedicate împlinirii a 175 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, joi, 03 aprilie, între orele 10.00 și 13.00,...

Ziua Porților Deschise la Gruparea de Jandarmi Mobilă „TOMIS” Constanța
AUDIO | Alegerile prezidențiale, moment crucial pentru direcția României
Actualitate marți, 1 aprilie 2025, 15:06

AUDIO | Alegerile prezidențiale, moment crucial pentru direcția României

Alegerile prezidențiale vor fi organizate în luna mai. Un moment crucial, care va influența direcția în care va merge România cel puțin în...

AUDIO | Alegerile prezidențiale, moment crucial pentru direcția României
TULCEA: Județul are un nou operator pentru colectarea deșeurilor
Actualitate marți, 1 aprilie 2025, 14:44

TULCEA: Județul are un nou operator pentru colectarea deșeurilor

Ieri, 31 martie 2025, activitatea de colectare, sortare, transfer, transport al deșeurilor municipale în aria SMID (Sistem de Management Integrat...

TULCEA: Județul are un nou operator pentru colectarea deșeurilor
Actualitate marți, 1 aprilie 2025, 14:33

VALU LUI TRAIAN: Tânărul care fusese dispărut de familie a fost găsit decedat

Ștefan, tânărul de doar 24 de ani care fusese dispărut de familie după ce a plecat de acasă și a lăsat un bilet de adio, a fost găsit mort,...

VALU LUI TRAIAN: Tânărul care fusese dispărut de familie a fost găsit decedat
Actualitate marți, 1 aprilie 2025, 14:10

Cât de greu este să mai întreții culturile în solarii și cum se intră pe piețe

Este sezonul legumelor de primăvară. Vremea capricioasă din Martie a mai întors din drum unele culturi, dar legumicultorii au ieșit din nou la...

Cât de greu este să mai întreții culturile în solarii și cum se intră pe piețe
Actualitate marți, 1 aprilie 2025, 12:29

O nouă ședință a Consiliului Local Mangalia

La fix o săptămână de la întrunirea în cadrul căreia bugetul municipiului a fost adoptat cu scandal, aleșii locali au fost convocați, joi, 3...

O nouă ședință a Consiliului Local Mangalia
Actualitate marți, 1 aprilie 2025, 12:12

Înscrierile în Start-Up Nation, de pe 15 aprilie; solicitanții vor putea beneficia de cursuri de formare antreprenorială

Guvernul a aprobat procedura de implementare a Programului Start-Up Nation, care va beneficia în 2025 de o alocare de 450 de milioane de euro. În...

Înscrierile în Start-Up Nation, de pe 15 aprilie; solicitanții vor putea beneficia de cursuri de formare antreprenorială