Ascultă Radio România Constanța Live

Cinci autobuze vor ajunge la Tulcea în aproximativ o lună

Cinci autobuze vor ajunge la Tulcea în aproximativ o lună

Publicat de Adrian Băncilă, 10 mai 2018, 17:01

Primarul Constantin Hogea susţine că asigurătorul are obligaţia de a le returna, în condiţiile şi cu gradul de uzură pe care cele cinci autobuze asigurate şi distruse în urma incendiului de la începutul anului le aveau.
În cazul unora dintre autobuzele „împrumutate“ din ţară, perioada de graţie se apropie de final, iar Primăria trebuie să găsească soluţii proprii pentru completarea parcului Societăţii de Transport Local – spune primarul Constantin Hogea:

„Noi suntem în discuții cu asigurătorul, pentru că, parte din aceste autobuze erau asigurate. Este vorba de cinci autobuze pe care asigurătorul este obligat să ni le înapoieze în condițiile de vechime și de uzură pe care cele care au luat foc le precizau. Probabil, în maximum o lună, în discuțiile cu finanțatorul. vom găsi soluția să completăm cu cinci autobuze. Între timp, am beneficiat de sprijinul anumitor primari de municipii din țară care ne-au trimis un număr de autobuze spre folosință gratuită, pe o perioadă determinată. Numai că, la unele dintre ele le expiră această perioadă de grație. Noi am solicitat să ne mai lase câte una-două luni. În afara celor pe care asigurătorul ni le va pune la dispoziție, va trebui să găsim, în următorii doi ani, soluții proprii, din bugetul propriu, pentru a completa parcul auto. Vineri vom avea o întâlnire comună – executivul Primăriei cu cei care constituie Consiliul de Administrație al Societății de Transport Local, ca să vedem exact ce este de făcut în următoarea perioadă.“

Mâine va avea loc o întâlnire comună între executivul Primăriei şi reprezentanţii Consiliului de Administraţie al Societăţii de Transport din municipiu, pentru a decide ce e de făcut în perioada următoare.

De menţionat faptul că, în cel mult 2 ani, tulcenii se vor putea plimba cu 25 de autobuze electrice, achiziţionate în urma unui proiect de 20 de milioane de euro din fonduri europene – aşa cum anunţa ieri primarul Constantin Hogea.

Reamintim că, la începutul anului, un incendiu puternic a distrus jumătate din parcul de autobuze al Societății de Transport Public Tulcea.

Ședință de guvern – joi; Acord cu R. Moldova privind controlul coordonat al frontierei pe teritoriul României, pe agendă
Ştiri joi, 12 martie 2026, 07:25

Ședință de guvern – joi; Acord cu R. Moldova privind controlul coordonat al frontierei pe teritoriul României, pe agendă

Guvernul urmează să aprobe în ședința de joi un proiect de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii...

Ședință de guvern – joi; Acord cu R. Moldova privind controlul coordonat al frontierei pe teritoriul României, pe agendă
Vreme frumoasă, în Dobrogea, cu 14 grade Celsius în aer
Ştiri joi, 12 martie 2026, 06:43

Vreme frumoasă, în Dobrogea, cu 14 grade Celsius în aer

Vremea va fi frumoasă, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de joi, când termometrele vor indica 14 grade Celsius. Cerul va fi variabil,...

Vreme frumoasă, în Dobrogea, cu 14 grade Celsius în aer
Vreme frumoasă și caldă în Dobrogea și pe litoral
Ştiri miercuri, 11 martie 2026, 21:26

Vreme frumoasă și caldă în Dobrogea și pe litoral

Joi, în Dobrogea, vremea va fi în general frumoasă și caldă pentru această perioadă din an, cu cel mult 15 grade Celsius în aer. Cerul va fi...

Vreme frumoasă și caldă în Dobrogea și pe litoral
NĂVODARI: Noi instalații ilegale descoperite pe plaje!
Ştiri miercuri, 11 martie 2026, 20:31

NĂVODARI: Noi instalații ilegale descoperite pe plaje!

Inspectorii ABA Dobrogea-Litoral au descoperit, împreună cu specialiștii ISU Dobrogea și cu echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA)...

NĂVODARI: Noi instalații ilegale descoperite pe plaje!
Ştiri miercuri, 11 martie 2026, 19:29

Se închide banda pentru încasarea în numerar a tarifului de trecere pe sensul București – Constanța

CNAIR informează participanții la trafic cu privire la instituirea unei restricții de circulație pe A2 (Autostrada Soarelui) la km 144+100,...

Se închide banda pentru încasarea în numerar a tarifului de trecere pe sensul București – Constanța
Ştiri miercuri, 11 martie 2026, 19:16

SRI anunță că menține nivelul de alertă teroristă albastru-precaut

Serviciul Român de Informații a anunțat miercuri că, în urma analizei evoluțiilor dinamice din contextul actual de securitate la nivel...

SRI anunță că menține nivelul de alertă teroristă albastru-precaut
Ştiri miercuri, 11 martie 2026, 18:20

Parlamentul a aprobat dislocarea temporară în România a unor echipamente şi forţe militare americane

Parlamentul a aprobat miercuri scrisoarea preşedintelui Nicuşor Dan referitoare la dislocarea temporară în România a unor echipamente şi forţe...

Parlamentul a aprobat dislocarea temporară în România a unor echipamente şi forţe militare americane
Ştiri miercuri, 11 martie 2026, 18:16

Președintele Nicușor Dan îl va primi, joi, la Cotroceni, pe Zelenski

Președintele Nicușor Dan îl va primi, joi, la Palatul Cotroceni, pe omologul din Ucraina, Volodimir Zelenski, cu prilejul vizitei oficiale pe care...

Președintele Nicușor Dan îl va primi, joi, la Cotroceni, pe Zelenski