Ascultă Radio România Constanța Live

FOTO – Elevi din șase țări europene, la Școala ”Gheorghe Țițeica” din Constanța

FOTO – Elevi din șase țări europene, la Școala ”Gheorghe Țițeica” din Constanța

Publicat de , 24 mai 2016, 13:55

În săptămâna 23-27 mai, Școala Gimnazială nr. 30 din Constanța este gazda celui de-al doilea schimb pe termen scurt al grupurilor de elevi din cadrul proiectului european Erasmus+ “Invaders – How they shaped the Europe of today”, care se derulează în perioada septembrie 2014 – august 2017, cu sprijinul financiar al Comisiei Europene.

55 de profesori și de elevi din Irlanda, Anglia, Finlanda, Polonia, Spania și Italia au trecut luni, 23 mai, pragul școlii constănțene, fiind primiți cu pâine și cu sare de către elevi îmbrăcați în costume populare românești. Dorina Șacu, profesoara coordonatoare a acestui proiect a explicat pentru cei prezenți că, deși este o muncă uriașă de pregătire pentru ca totul să se deruleze în modul cel mai plăcut atât pentru invitați, cât și pentru gazde, ”satisfacția de a vedea că totul îi bucură pe cei care calcă prima oară pe pământ românesc este suficientă pentru a uita de eforturile depuse timp de câteva săptămâni”.

Relaxați și încântați de ceea ce au văzut și de modul în care copiii intră imediat în interacțiune, participanții la întâlnire au fost dornici să știe cât mai multe despre România, de la monumente și locuri interesante de vizitat la sportivi cunoscuți internațional. Nume precum Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi ori Simona Halep au fost pe buzele tuturor. Când au aflat că Gheorghe Hagi este constănțean, iar Simona Halep este fostă elevă a Școlii ”Gheorghe Țițeica”, admirația invitaților s-a manifestat sincer și zgomotos.

Manifestările au continuat cu un spectacol multietnic, precedat de către prezentarea oficială a delegațiilor. Aneta Dragnea, directorul instituției constănțene, a urat bun venit invitaților și le-a urat un sejur plăcut. Imnul României și cel al Uniunii Europene au deschis activitatea care a continuat cu dansuri populare românești, armânești, grecești și turcești. În plus, elevi ai claselor primare au interpretat cântece în limbile română, greacă și engleză. Cadrele didactice si elevii s-au prins în horă, iar la finalul spectacolului s-au lansat baloane cu heliu, în culorile României.

Premii importante pentru elevele Maria Toader și Nalan-Esra Zulchefil, de la Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanța
Educație luni, 9 noiembrie 2026, 12:39

Premii importante pentru elevele Maria Toader și Nalan-Esra Zulchefil, de la Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanța

Pasiunea pentru știință, preocuparea pentru protejarea mediului marin și dorința de a identifica soluții inovatoare la provocările actuale ale...

Premii importante pentru elevele Maria Toader și Nalan-Esra Zulchefil, de la Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanța
MEC: Prima de carieră didactică va intra pe carduri până la finalul anului
Educație luni, 9 noiembrie 2026, 07:33

MEC: Prima de carieră didactică va intra pe carduri până la finalul anului

Ministerul Educației amintește într-o postare online că termenul-limită pentru încărcarea cardurilor pentru prima de carieră didactică a...

MEC: Prima de carieră didactică va intra pe carduri până la finalul anului
Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori
Educație duminică, 8 noiembrie 2026, 11:48

Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori

Elevii români au obţinut două medalii de aur, două de argint şi una de bronz la cea de-a V-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie...

Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori
AI, inteligenta artificiala
Educație sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 12:09

Prodecanul Facultății de Matematică și Informatică a Universității Ovidius, Gabriela Onu Badea – Inteligența artificială s-a impus tocmai pentru că a accelerat procesul de învățare

”Inteligența artificială s-a impus tocmai pentru că a accelerat procesul de învățare, de pregătire și de obținere a rezultatelor. Acum,...

Prodecanul Facultății de Matematică și Informatică a Universității Ovidius, Gabriela Onu Badea – Inteligența artificială s-a impus tocmai pentru că a accelerat procesul de învățare
Educație miercuri, 4 noiembrie 2026, 16:31

Teatrul de Stat Constanța a lansat programul „Teatru în clasă”. Două premiere și șase reprezentații în două licee constănțene

Teatrul de Stat Constanța a lansat marți, 3 noiembrie 2026, „Teatru în clasă”, un nou program prin care spectacolele ajung direct în sălile...

Teatrul de Stat Constanța a lansat programul „Teatru în clasă”. Două premiere și șase reprezentații în două licee constănțene
Educație marți, 3 noiembrie 2026, 12:44

CONSTANȚA: Ziua Porților Deschise la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” va desfășura sâmbătă, 7 noiembrie, în intervalul orar 09.00 – 14.00, Ziua Porților Deschise,...

CONSTANȚA: Ziua Porților Deschise la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”
Educație sâmbătă, 31 octombrie 2026, 17:00

Elevii revin de luni în bănci

Elevii se vor întoarce luni la cursuri după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării....

Elevii revin de luni în bănci
Educație vineri, 30 octombrie 2026, 16:45

DIALOGURI LA ZI: Prof. dr. Gabriela Onu-Badea, prodecan al Facultății de Matematică, Universitatea “Ovidius”

O problemă importantă pentru viitorul tinerilor și al societății românești: ce îi determină pe absolvenți să rămână în România sau...

DIALOGURI LA ZI: Prof. dr. Gabriela Onu-Badea, prodecan al Facultății de Matematică, Universitatea “Ovidius”