Ascultă Radio România Constanța Live

Taxa de promovare a turismului, la control

Taxa de promovare a turismului, la control

Publicat de Bogdan Comșa, 25 iunie 2015, 19:55

Începând de joi, 25 iunie 2015, inspectorii din cadrul Serviciului Public de Impozite şi Taxe Constanţa, efectuează controale pe teren cu privire la modul de declarare şi achitare a taxei de promovare a turismului în staţiunea Mamaia şi Satul de Vacanţă.

1 iunie 2015 a fost ultima zi pentru depunerea declaraţiilor aferente anului 2015 şi de plată a taxei sus-menţionate de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale şi persoanele juridice, care desfăşoară activitate economică în staţiunea Mamaia şi Sat Vacanţă.

Operatorii economici care încep desfăşurarea activităţilor economice, sau cei care obţin/vizează autorizaţia de funcţionare/avizul program funcţionare sau autorizaţia pentru ocuparea temporară a domeniului public după această dată, au obligaţia să depună o declaraţie în termen de 30 de zile de la data începerii activităţii sau a obţinerii documentelor de autorizare.

De asemenea, contribuabililor verificaţi li se va aminti şi că 1 iulie 2015 este termenul scadent pentru declararea, respectiv plata taxei pentru spaţii verzi şi a taxei pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în staţiunea Mamaia şi Sat Vacanţă.

Constituie contravenţii depunerea peste termen a declaraţiilor, nedepunerea declaraţiilor, depunerea declaraţiilor cu informaţii eronate, nedeclararea în termen de 30 de zile a modificărilor intervenite care conduc la recalcularea taxei şi se sancţionează cu amendă de la 279 lei la 696 lei, în cazul persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale, şi cu amendă de la 1.116 lei la 2.500 lei, în cazul persoanelor juridice.

Podul Anghel Saligny de la Cernavodă va putea fi vizitat de pietoni sâmbătă, 15 august
Actualitate vineri, 14 august 2026, 19:58

Podul Anghel Saligny de la Cernavodă va putea fi vizitat de pietoni sâmbătă, 15 august

Podul Anghel Saligny de la Cernavodă va putea fi vizitat de pietoni sâmbătă, 15 august, în cadrul evenimentului „Anghel Saligny – Pod peste...

Podul Anghel Saligny de la Cernavodă va putea fi vizitat de pietoni sâmbătă, 15 august
NIBIRU dă startul unui weekend-maraton de Sf. Maria. Programul complet
Actualitate vineri, 14 august 2026, 19:43

NIBIRU dă startul unui weekend-maraton de Sf. Maria. Programul complet

Cu peste 1,6 milioane de vizite înregistrate în 2026, împreună cu festivalul Beach, Please!, noua destinație de distracție de pe litoral intră...

NIBIRU dă startul unui weekend-maraton de Sf. Maria. Programul complet
Județul TULCEA: Dronă descoperită în zona localității Plauru. Autoritățile sunt la locul incidentului
Actualitate vineri, 14 august 2026, 19:07

Județul TULCEA: Dronă descoperită în zona localității Plauru. Autoritățile sunt la locul incidentului

Ministerul Apărării Naționale a fost informat în cursul zilei de vineri, 14 august, despre o dronă descoperită în zona localității Plauru,...

Județul TULCEA: Dronă descoperită în zona localității Plauru. Autoritățile sunt la locul incidentului
Județul CONSTANȚA – FOTO: Motociclist decedat într-un accident produs pe DN 22B
Actualitate vineri, 14 august 2026, 18:54

Județul CONSTANȚA – FOTO: Motociclist decedat într-un accident produs pe DN 22B

Astăzi, în jurul orei 18.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Județul CONSTANȚA – FOTO: Motociclist decedat într-un accident produs pe DN 22B
Actualitate vineri, 14 august 2026, 18:06

„Orașul viitorului – Constanța reinventată” – Festival Urban în Estetică Steampunk

„Weekend de Constanța – Festival Urban în Estetică Steampunk” continuă în acest sfârșit de săptămână, cu un nou capitol dedicat...

„Orașul viitorului – Constanța reinventată” – Festival Urban în Estetică Steampunk
Actualitate vineri, 14 august 2026, 17:36

UPDATE – Drona a fost detonată controlat! Județul TULCEA: Au fost localizate resturile dronei căzute. În ce zonă au fost descoperite

UPDATE: Drona a fost neutralizată prin detonare! Drona căzută astăzi, 14 august, în nord-vestul județului Tulcea și identificată în zona...

UPDATE – Drona a fost detonată controlat! Județul TULCEA: Au fost localizate resturile dronei căzute. În ce zonă au fost descoperite
Actualitate vineri, 14 august 2026, 17:04

EFORIE: O fată și tatăl ei scoși din valuri de salvamari! Este arborat steagul ROȘU

O intervenție contra cronometru a avut loc vineri pe plaja Belona din Eforie Nord, unde o minoră de 14 ani și tatăl acesteia au fost la un pas de...

EFORIE: O fată și tatăl ei scoși din valuri de salvamari! Este arborat steagul ROȘU
Actualitate vineri, 14 august 2026, 16:33

MANGALIA: Reconstituiri istorice, ateliere și muzică la „Noaptea Callatiană a Muzeului”

Muzeul de Arheologie Callatis din Mangalia își deschide porțile vineri, 14 august, între orele 18:00 și 23:00, pentru a fi gazda unei noi...

MANGALIA: Reconstituiri istorice, ateliere și muzică la „Noaptea Callatiană a Muzeului”